Confidenţialitate


România în Direct: Diferența salarială dintre bugetari și privați crește în continuare. Ce ar trebui să facă viitorul guvern? | VIDEO


România în Direct: Diferența salarială dintre bugetari și privați crește în continuare. Ce ar trebui să facă viitorul guvern? | VIDEO

Institutul Național de Statistică a făcut publice datele privind salariile nete din România. Astfel se constată că diferența salarială dintre bugetari și privați devine și mai mare, deși creșteri ale salariilor nete s-au înregistrat și la privat. Această tendință a început din anul 2011 și va continua, spun specialiștii și-n anul 2021.

Mai mult, România a ajuns la o intersecție periculoasă. Astăzi cheltuielile cu salarile și pensiile reprezintă 80-90 la sută din veniturile pe care statul român le încasează. Dar dacă proiectul legii pensiilor mărite va intra în vigoare, iar salariile bugetarilor vor crește, așa cum prevede legea, România va plăti pe aceste cheltuieli mai mulți bani decât încasează. Astfel, nu vor mai exista bani pentru dezvoltare.

Situația este cunoscută de către guvernanți care, în mijlocul campaniei electorale, au vorbit despre o restructurare a aparatului administrativ, în cazul vicepremierului Turcan.

Ministrul finanțelor a spus că este nevoie de o digitalizare a statului ceea ce va reduce numărul de angajați de la sine. De asemenea, speră autoritățile să îmbunătățească măcar cu două puncte procentuale colectarea taxelor la stat.

Nu există, însă, planul unor tăieri salariale sau concedieri. Și nu s-a rostit nici posibilitatea de a plafona salariile. De altfel, Barometrul Europa FM, realizat de IMAS arată că numărul celor care-și doresc austeritate este la egalitate, practic, cu cel al celor care se împotrivesc.

Care credeți că este soluția pentru rezolvarea acestei crize bugetare care se profilează? Cum ar trebui să procedeze viitorul guvern ca să oprească sporirea cheltuielilor statului? Ați vota un politician care v-ar spune că pregătește un program de austeritate?

 


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează