Confidenţialitate


România îl recunoaște pe Juan Guaidó ca președinte interimar al Venezuelei


România îl recunoaște pe Juan Guaidó ca președinte interimar al Venezuelei

Președintele Klaus Iohannis, ca titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, a decis recunoașterea lui Juan Guaidó în calitatea de președinte interimar al Venezuelei, anunță Administrația Prezidențială.

“Decizia Președintelui României a fost luată în urma analizării atente a situației, inclusiv din punct de vedere politico-diplomatic și juridic, și în contextul în care majoritatea statelor membre UE și o serie de aliați și parteneri importanți ai țării noastre din spațiul euro-atlantic au recunoscut legitimitatea Președintelui interimar Juan Guaidó”, transmite Administrația Prezidențială.

Sursa citată precizează că Iohannis “consideră că, îndeosebi în contextul în care țara noastră exercită Președinția Consiliului Uniunii Europene și ținând cont de dinamica crescută a evoluțiilor internaționale, România trebuie să aibă în dosarele de politică externă reacții rapide, bine fundamentate și ferme, în acord cu prioritățile majore de politică externă pe care le-a urmărit consecvent pe termen lung”.

Administrația Prezidențială menționează că a solicitat încă de luni, 4 februarie, imediat după reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre UE de la București, transmiterea, în regim de urgență, către Administrația Prezidențială a unor elemente de evaluare cu privire la acest subiect și a unei propuneri clare de poziționare a României, inclusiv din perspectivă politico-diplomatică și juridică, cu privire la posibilitatea recunoașterii lui Juan Guaidó drept Președinte interimar al Venezuelei, respectiv a legitimității acțiunilor sale și ale Adunării Naționale.

“În cursul dimineții de vineri, 8 februarie a.c., la Administrația Prezidențială a fost primit Memorandumul MAE cu tema „Poziția României cu privire la situația din Venezuela”, avizat de către Prim-ministrul României. Acest document, care prevedea, printre altele, propunerea de recunoaștere a Președintelui Adunării Naționale, Juan Guaidó, drept Președinte interimar al Venezuelei, a fost aprobat imediat de către Președintele României”, se arată în comunicat.

Slovacia a refuzat să îl recunoască pe Juan Guaido ca președinte interimar venezuelean, fiind a doua țară din Uniunea Europeană care blochează adoptarea unei poziții comune a Blocului comunitar privind criza din Venezuela.

Majoritatea statelor UE, inclusiv Germania, Marea Britanie, Franța și Spania, l-au recunoscut pe Juan Guaido ca președinte interimar al Venezuelei și au cerut organizarea unor noi alegeri.

Statele Unite, Canada și majoritatea statelor din Uniunea Europeană și America Latină și-au manifestat susținerea pentru Guaido. Președintele Nicolas Maduro a fost susținut sâmbătă, în cadrul unei întâlniri a Consiliului de Securitate ONU, de către China și Rusia. Maduro a respins apelurile făcute de Statele Unite, Canada, statele din America Latină și din Uniunea Europeană pentru organizarea unor noi alegeri.


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează