Confidenţialitate


România cere ajutor de la NATO în contextul crizei sanitare: 200 de aparate de oxigen și 13.000 de flacoane dintr-un medicament COVID


Colaj foto cu însemnul NATO și drapelul României.

România cere ajutor și de la NATO pentru a gestiona valul 4 al pandemiei. Solicităm medicamente și aparate de oxigen de la partenerii din alianță.

200 de aparate de oxigen și aproape 13.000 de flacoane dintr-un medicament folosit la tratarea pacienților COVID, aceasta este solicitarea făcută către NATO de Departamentul pentru Situații de Urgență.

În documentul publicat pe site-ul alianței autoritățile române motivează cererea prin numărul mare de pacienți spitalizați – aproape 17.000, dintre care peste 1.600 la ATI.

„Situația medicală se deteriorează”, se menționează în document. Acesta notează și că stocurile de medicamente și de echipamente medicale se termină rapid, iar producătorii nu le mai pot livra până la sfârșitul anului.

România a cerut și sprijinul statelor din Uniunea Europeană. Deja au sosit în țară mai multe concentratoare de oxigen, medicamente și anticorpi monoclonali.

Joi, 14 octombrie 2021, România a avut cel mai mare număr de pacienți internați la ATI de până acum.

Sursa Foto: Stock Vault / Pixabay


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează