Confidenţialitate


România acordă sprijin medical Republicii Moldova | FOTO


România acordă sprijin medical Republicii Moldova | FOTO

42 de medici și asistenți medicali din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Sănătății au plecat în Republica Moldova, joi, pentru a completa echipele medicale din țara vecină în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Deplasarea către localitățile Chișinău, Cahul și Bălți este realizată cu mijloace de transport ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Comandamentului Logistic Întrunit din cadrul MApN.

Potrivit Ministerului Apărării, medicii și asistenții medicali cu specializări în Anestezie și Terapie Intensivă, Pneumologie, Medicină de Urgență și Medicină Internă vor desfășura, timp de 15 zile, activități de acordare a asistenței medicale și îngrijire a pacienților diagnosticați cu COVID-19, precum și misiuni de instruire a personalului medical din unități sanitare din Bălți, Chișinău și Cahul. Echipamentele de protecție pentru echipa medicală – combinezoane, măști, mănuși și viziere – vor fi asigurate de IGSU pe întreaga durată a misiunii. Totodată, legătura cu autoritățile responsabile din Republica Moldova și asigurarea logistică vor fi realizate de doi ofițeri din cadrul IGSU.

Pentru buna desfășurare a activităților, Ministerul Apărării Naționale contribuie cu 10 sisteme de izolare și transport al personalului contaminat cu agenți biologici, echipamente care vor fi donate, la finalul misiunii, Republicii Moldova. Izoletele, de concepție și producție românească, dezvoltate de cercetătorii militari împreună cu medicii militari, îndeplinesc standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare și pe traseul de transport al persoanei infectate.

Acțiunea face parte din ansamblul măsurilor de sprijin întreprinse de România în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.


Ultimele stiri
Concluziile summitului B9. Secretarul general al NATO: „Rusia rămâne amenințarea directă a NATO. Nu putem lăsa garda jos”…

Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska, în ziua summitului B9 | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…

Un vaccin împotriva malariei, dezvoltat de cercetători australieni

Declarația comună adoptată la București, în cadrul summitului B9. Statele reafirmă sprijinul NATO pentru apărarea Flancului Estic și…

PSD, mai multe variante pentru viitorul Guvern. Grindeanu, privind consultările de la Cotroceni: „Mandatul cu care mergem este…

Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Radu Miruță acuză presiuni pentru semnarea contractelor din programul SAFE, prin creșterea artificială a prețurilor: „nu va funcționa”…