Confidenţialitate


România : 33% din copiii cu vârsta de până la 6 ani nu au căldură, mese regulate sau vacanțe


România : 33% din copiii cu vârsta de până la 6 ani nu au căldură, mese regulate sau vacanțe

Un procent de 33% din din copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani suferă de lipsuri materiale severe în România, de peste trei ori mai mulți decât media celor 28 de state europene, susține vicepreședintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR), Cristian Roșu, potrivit unui raport de evaluare în domeniu.

“Asta înseamnă că nu-și permit nici măcar șase din următoarele nouă lucruri: căldura în casă, chiria, ipoteca, să mănânce carne regulat, să meargă în vacanță, să aibă televizor, mașină de spălat, telefon sau să facă față unor cheltuieli neașteptate”, a declarat joi, Cristian Roșu.

Raportul a fost prezentat public joi seara, în timpul unei conferințe naționale despre asistența socială care a avut loc la Agnita (județul Sibiu) și la care au participat peste o sută de specialiști, profesori și preoți.


Ultimele stiri
Cazul elevului din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și un coleg: „A imitat ceea ce a văzut…

Ședinţa plenului reunit al Parlamentului pentru votul de învestitură a Guvernului Niculescu. Urgențele anunțate: rectificarea bugetară, adoptarea bugetului…

Castravetele mexican, cultivat la Buzău, ar putea ajunge în grădinile românilor din primăvară. Ce gust are și cum…

Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: bunicul băiatului de 13 ani spune că acesta ar fi…

Zelenski se întâlnește la Oslo cu Steve Witkoff și liderii europeni pentru a discuta încheierea războiului din Ucraina.…

Nicușor Dan convoacă CSAT joi, pe fondul tensiunilor din Marea Neagră | AUDIO

România în Direct. Se votează guvernul Niculescu. Ești pentru sau împotrivă?

Ilfov: Accident grav în Buftea, între un microbuz și o autobasculantă. Doi oameni și-au pierdut viața. 18 persoane,…

Ultimele audieri ale miniștrilor din Guvernul Niculescu-PSD. Avize favorabile pentru miniștrii audiați astăzi. Ședința plenului reunit, programată după-amiază…

Hunedoara: Protest spontan la mina Vulcan, în Valea Jiului. 16 mineri transferați de la Lupeni au refuzat să…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează