Confidenţialitate


MAE: 9 români și membri ai familiilor acestora, evacuați din Fâșia Gaza


MAE: 9 români și membri ai familiilor acestora, evacuați din Fâșia Gaza

Nouă români și membri ai familiilor acestora au fost au fost evacuați din Fâșia Gaza miercuri, 1 mai, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE). După evacuarea din Gaza, aceștia au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah.

„MAE precizează că miercuri, 1 mai 2024, în urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah”, informează MAE.

Aceștia au fost preluați de către echipa consulară mobilă a Ambasadei României în R.A. Egipt care îi va însoți până la Cairo, de unde vor fi îmbarcați spre România, în perioada următoare.

Cu o zi în urmă, respectiv marți, 30 aprilie, un alt cetățean român a fost sprijinit să părăsească Fâșia Gaza, mai precizează MAE.

Peste 300 de români, evacuați din Fașia Gaza de la începutul războiului

Până în prezent, 323 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza, conform Ministerului de Externe.

„MAE menține contactul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a altor cetățeni români și membri de familie în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate”, transmite MAE.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Proteste în mai multe capitale europene de 1 mai. „Opriți războiul, măriți salariile”, au strigat manifestanții | AUDIO | VIDEO


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)