Confidenţialitate


Roger Federer s-ar putea retrage din tenis la 34 de ani


Roger Federer s-ar putea retrage din tenis la 34 de ani

Fostul lider mondial a declarat pentru “Le Parisien” că se gândește serios să își încheie cariera, de când s-a operat la genunchi, în ianuarie, după ce a participat la Australian Open.
Elvețianul cu 17 trofee de Grand Slam în palmares, spune că ar putea să rămână în “sportul alb” ca antrenor sau comentator, deși în urmă cu câțiva ani își dorea să nu mai aibă nimic de-a face cu tenisul, la finalul carierei de jucător.

Roger Federer a promis că va anunța dacă va mai continua încă cel puțin un sezon în circuitul ATP după Masters-ul de la Monte Carlo, la care s-ar putea întoarce pe teren.


Ultimele stiri
David Popovici, campion european la 200 de metri liber. Devine primul înotător care realizează dubla 100 – 200…

O a doua dronă a fost găsită vineri în județul Tulcea

Incendii în Spania: rămășițele a trei regi ai Aragonului, evacuate dintr-o mănăstire | AUDIO

Accident grav în Mureș: trei oameni, între care un minor, au murit și patru au fost rănite |…

Viorel Pașca scapă de sechestrul pus pe conturile și averea familiei sale. Ce au decis judecătorii | AUDIO

Fotbalistul norvegian Erling Haaland a stabilit patru recorduri mondiale pentru performanțele sale | AUDIO

Legea salarizării bugetare: Ministerul Muncii trimite amendamentele la Cotroceni în weekend | AUDIO

Accident rutier pe A0. Un om și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit și transportat la spital

Copiii din Germania vor primi câte zece euro lunar pentru pensia privată. Măsura se aplică până la vârsta…

Tulcea: A fost securizată zona unde au fost găsite resturile dronei care a explodat. O echipă a MApN…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează