Confidenţialitate


BBC Science: Roboții care ar putea reprezenta viitorul războiului. De la drone la vehicule terestre teleghidate | AUDIO


BBC Science: Roboții care ar putea reprezenta viitorul războiului. De la drone la vehicule terestre teleghidate | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Roboții înfricoșători care ar putea reprezenta viitorul războiului: BBC Science prezintă dronele, vehiculele terestre teleghidate și roboții patrupezi care revoluționează războiul modern. Articolul face o trecere în revistă a tehnicii de război pornind de la utilizarea vehiculelor terestre fără pilot de către Ucraina în conflictul cu rușii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Deși atacurile cu drone aeriene au devenit o obișnuință de la invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022, utilizarea vehiculelor terestre fără pilot (UGV) pentru menținerea și recucerirea pozițiilor s-a intensificat în ultimele șase luni.

Trecerea în revistă pornește de la exemplul rușilor care au pierit uciși de operatori de drone care controlau trei vehicule aeriene fără pilot (UAV) și două vehicule terestre fără pilot (UGV), fiecare aparat fiind dotat cu o mitralieră de calibru mare.

În analiza BBC Science este pus accent pe importanța războiului bazat pe tehnologia prin satelit.

Potențialul acestor vehicule în operațiuni atât defensive, cât și ofensive este atât de mare, încât armata ucraineană a lansat recent un concurs pentru identificarea unor noi modele.

Conform comunicatului oficial care anunță competiția, „obiectivul principal al inițiativei este maximizarea automatizării pe linia frontului și reducerea riscurilor pentru personalul militar”.

Acesta a fost dintotdeauna scopul vehiculelor terestre fără pilot, explică Robert Tollast, cercetător în cadrul echipei de război terestru a Royal United Services Institute (RUSI).

Deși istoria oferă numeroase exemple de vehicule terestre înarmate și controlate de la distanță – precum „Schneider Crocodile”, utilizat de armata franceză în timpul Primului Război Mondial –, în Ucraina, astfel de roboți au devenit importanți în special pentru reaprovizionarea pozițiilor avansate izolate și pentru evacuarea răniților.

Atât Rusia, cât și Ucraina utilizează frecvent aceste vehicule, majoritatea semănând cu niște platforme mobile pe șenile. Totuși, evoluția tehnologiei de comunicații a permis acestor dispozitive să treacă de la rolul de a salva soldați la cel de a participa activ la luptă.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează