Confidenţialitate


Roberto Cavalli a murit la vârsta de 83 de ani | GALERIE FOTO


Roberto Cavalli a murit la vârsta de 83 de ani | GALERIE FOTO

Roberto Cavalli, creatorul de modă italian cunoscut pentru imprimeurile leopard, a murit la vârsta de 83 de ani, transmite compania într-o postare pe Instagram, însă nu a oferit mai multe detalii. Roberto Cavalli devenise tată, pentru a șasea oară, în 2023.

„Nu mă numiți stilist”, scria în autobiografia sa „Just Me”. „Talentul meu constă, mai degrabă, în a găsi acel ceva care face ca o țesătură, o rochie sau o femeie să fie speciale”, mai spunea creatorul de modă.

Creațiile sale au fost purtate de Jennifer Lopez, Naomi Campbell, Katy Perry sau Lady Gaga, acestea fiind doar câteva nume, scrie ANSA.

Roberto Cavalli s-a născut la 15 noiembrie 1940. A fost întotdeauna atașat de Florența, oraș în care s-a mutat cu mama sa când era încă copil după pierderea tatălui, răpit și împușcat pe 4 iulie 1944 de germani.

A început să creeze în capitala toscană în 1970.

Era un vizionar, făcând din renumitul leopard print un imprimeu cotidian. Mai întâi a adus printul ghepard, apoi – în anii 70-90, au apărut dungile de zebră, apoi fluturele și apoi, pe rând, leopardul, crocodilul, linxul, șarpele și modelele cu paiete folosite ca solzi de pește.

Armani, despre moartea lui Roberto Cavalli

„Nu-mi imaginez un creator de modă care poate avea o viziune în fashion atât de opusă viziunii mele cum este Roberto Cavalli. Și totuși, respectul meu pentru el este enorm: Roberto a fost un artist adevărat, nebun și minunat în modul în care a utilizat imprimeurile, capabil să transforme o fantezie în haine seducătoare”, transmite Armani într-o postare pe platforma X (fostă Twitter).

Roberto Cavalli și câteva din creațiile sale vestimentare – GALERIE FOTO

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Peach Fuzz, culoarea anului 2024. Directorul executiv Pantone: „Face conexiunea între nou și clasic cu o foarte mare ușurință”


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează