Confidenţialitate


RMN și computere tomograf pentru spitalele județene din 19 județe


RMN și computere tomograf pentru spitalele județene din 19 județe

La semnarea contractelor, premierul Mihai Tudose i-a chemat astăzi la Palatul Victoria și pe președinții Consiliilor Județene.

Cu 14 noi computere tomograf și 24 de aparate RMN abia contractate, premierul Mihai Tudose a anunțat că acesta este doar un început.

Lista pe care se află deja 19 președinți de Consilii Județene – ai județelor în care vor ajunge aparatele – rămâne deschisă, a sugerat prim-ministrul.

Oferta sa vine la numai o zi de la deschiderea oficială a discuției despre reașezarea puterii în PSD și în condițiile în care votul fiecărui șef de județ este important în partid.

„Azi dimineață am primit un telefon de la un președinte al unui consiliu județean care era nemulțumit că el de ce nu. Răspunsul a fost foarte simplu: e ca la lotto, n-ai jucat, n-ai scris, n-ai cerut, n-ai solicitat. Aveți un partener în Guvern și un sfat și o rugăminte pentru cei care un sunt prezenți în sala aceasta: să scrie, să ceară, să solicite, pentru că vor găsi ajutor”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cei rămași pe dinafară au o a doua șansă dacă spitalele cărora le spunt în prezent destinate aparatele medicale nu vor avea deja pregătite spații adecvate pentru a le pune în funcțiune.

Noile computere tomograf și RMN-uri ar urma să fie livrate în cel mult două luni, spune ministrul Sănătății, Florian Bodog.

„Îndeplinim astăzi una dintre promisiunile din programul de guvernare: un computer tomograf și un RMN pentru toate spitalele județene din țară care nu au. Vreau să vă asigur că niciun echipament nu va fi livrat să stea în cutie în vreun spital. În situația în care nu am găsit locul, el va fi imediat redirijat”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Prezent la ceremonie, liderul președinților de Consilii Județene, Marian Oprișan, s-a poziționat deschis îngrupul din PSD care îl sprijină pe Mihai Tudose.

După un șir de laude și felicitări adresate premierului, Marian Oprișan a anunțat că susține scrisoarea președintelui exectiutiv al PSD, Niculae Bădălău.

Documentul înmânat luni conducerii PSD vine, practic, cu sugestii care, o dată acceptate, ar duce implicit la diminuarea puterii lui Liviu Dragnea în partid.

„Am spus foarte clar că este nevoie de democratizare vieții interne de partid în așa fel încât deciziile să fie luate colectiv. Opiniile domnului președinte executiv, Nicolae Bădălău, puse în acel document, merită să fie luate în discuația comitetului executiv pentru că suntem un partid viu. Evident că suntem uniți, dar este nevoie de diversitate opiniilor noastre”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează