Confidenţialitate


Ridicarea imunității deputatului Eugen Bejinariu, la vot. Sunt șanse minime pentru întrunirea cvorumului


Ridicarea imunității deputatului Eugen Bejinariu, la vot. Sunt șanse minime pentru întrunirea cvorumului

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor urmează să elaboreze, luni, după prânz, raportul privind cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul social-democratului Eugen Bejinariu, votul în plen fiind programat la ora 16.00. Însă şansele ca şedinţa de plen să se poată desfăşura în cvorum de lucru sunt minime, în condiţiile în care deputaţii sunt în campanie electorală.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut la începutul săptămânii aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a deputatului PSD Eugen Bejinariu, în dosarul „Microsoft 2”, fiind suspectat de abuz în serviciu după ce, în perioada 2003-2004, când a fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, ar fi iniţiat şi susţinut hotărârile de Guvern privind licenţele Microsoft pentru şcoli.

Eugen Bejinariu s-a aflat, joi, la Comisia juridică, pentru a-şi studia dosarul. El a spus la final că nu a comis niciun abuz în serviciu şi, ca ministru delegat al Secretariatului General al Guvernului, a fost mandatat imperativ să semneze contractul privind licenţele Microsoft pentru şcoli.

Am văzut în referatul procurorilor că există o acuzaţie că aş fi săvârşit o infracţiune de serviciu. Din punctul meu de vedere, nu am comis niciun abuz în serviciu, în sensul că am iniţiat proiecte de HG, căci era atributul meu sau al oricărui ministru, că nu am fost singurul iniţiator – de fapt eu am contrasemnat. O hotărâre care a fost, în final, a fost aprobată în şedinţă de Guvern”, a spus Bejinariu.

Deputatul PSD a mai arătat că, în calitate de secretar general al Guvernului, a fost ”mandatat în mod imperativ să semneze contractul”.

Eu, ca ministru al SGG, am fost mandatat imperativ prin Hotărâre de Guvern să semnez acest contract şi actul adiţional. Contractul e parte integrantă din HG, publicat în Monitorul Oficial. Nu am modificat cu nimic prevederile din contract”, a adăugat Bejinariu.

Comisia juridică urmează să dea, luni, în jurul orei 14.00, un raport în privinţa cererii DNA care îl vizează pe Eugen Bejinariu. Avizul comisiei este unul consultativ, votul privind ridicarea imunităţii deputatului PSD urmând a se da în plenul Camerei Deputaţilor.

Raportul se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Votul în plen este secret, cu bile.

Şansele ca şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor să se desfăşoare sunt minime, întrucât mare parte a deputaţilor se află în campanie electorală, în circumscripţiile unde doresc să câştige un nou mandat.

În aceste condiţii, cel mai probabil votul în privinţa cererii DNA se va da imediat după alegerile parlamentare din 11 decembrie, când actualul Parlament încheie activitatea, înainte de validarea noului Parlament ales.

Eugen Bejinariu candidează pentru al patrulea mandat de deputat, fiind pe primul loc pe lista PSD în judeţul Suceava.

El este deputat din 2004, iar în perioada 2003 – 2004 a fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, în Guvernul Năstase.

 

 

 

 

 


Ultimele stiri
Manfred Weber, critici în plenul PE privind situația din România: Moțiunea, depusă împotriva unui guvern stabil. Reacția liderei…

UPDATE. Subprefectul județului Constanța a demisionat. PSD a anunțat că toți reprezentanții săi din funcţiile politice guvernamentale au…

Maia Sandu, interviu pentru Le Monde: Reunificarea cu România ar putea accelera aderarea Republicii Moldova la UE |…

Dublu sau Nimic: Premiu de 1200 de euro în această dimineață la Europa FM

România în Direct. Cât de prost se trăiește azi în România? | VIDEO

Nicușor Dan: „Eu doresc și voi acționa pentru ca România să fie guvernată de forțe pro-occidentale”

Haos la Târgu Jiu, la bursa locurilor de muncă pentru angajații Complexului Energetic Oltenia disponibilizați: „Îndurăm o umilință…

Deputatul Petre Emanoil Neagu şi-a încetat activitatea în grupul PSD şi a trecut la PNL

Imaginea lui Donald Trump ar putea apărea pe pașapoartele americane emise pentru aniversarea a 250 de ani de…

DEȘTEPTAREA: 76% dintre români consideră că nu este un moment bun pentru a cumpăra o locuință