Confidenţialitate


Rezultate finale referendum Crimeea: 96,6% dintre alegatori s-au pronuntat IN FAVOAREA alipirii la Rusia


Locuitorii din Crimeea au trebuit să aleagă între reunificarea cu Rusia a acestei republici autonome ucrainene și o autonomie extinsă în Ucraina.

După încheierea votului, comisia electorală a raportat că rata de participare a fost mai mare de 80% din cele 1,5 milioane de persoane cu drept de vot. În Sevastopol, unde se află baza flotei ruse din Marea Neagră, și cu un statut special, participarea a fost de 85 %.

Statele Unite, Uniunea Europeană și cea mai mare parte a comunității internaționale au declarat că nu vor recunoaște rezultatele referendumului separatist și că susțin menținerea integrității teritoriale a Ucrainei.

Rusia, care și-a exercitat dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU împotriva unei rezoluții ce condamna referendumul separatist, a declarat că va respecta opinia majorității din peninsula cucerită de Imperiul Rus în secolul al XVIII-lea.

Parlamentul din Crimeea, a cărui dizolvare a fost votată de Rada supremă de la Kiev, va cere luni, într-o sesiune extraordinară, președintelui Rusiei, Vladimir Putin, încorporarea regiunii autonome în Federația Rusă, a afirmat ‘premierul’ de la Simferopol, Serghei Axionov.


Ultimele stiri
Cristian Păun, despre bugetul de stat pentru 2026: Este mai realist și mai prudent decât bugetele pe care le-au făcut…

O nouă dronă, detectată de sistemele MApN în nordul județului Tulcea | Aeronave F-16, ridicate în aer

Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la Consiliul European și Summitul Euro | Întrevedere cu secretarul General…

Garda Națională de Mediu anunță controale în toată țara. Aproape 90% din deșeurile colectate nu sunt reciclate | AUDIO

Tulcea: Mesaj Ro-Alert, transmis populației din nordul județului cu privire la atacurile rusești din apropiere, asupra Ucrainei

A fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, funcționabil în aceeași curte cu Baza…

Scandal-monstru între deputatul PSD Adrian Câciu și o colegă de la PNL: „Nu aveți drept la replică”. Liberalii…

Modificări în sistemul medical. Ministrul Sănătății: Vor fi trei categorii de gărzi și introducem o noutate | AUDIO

Ministrul Justiției, despre numirile șefilor la marile parchete: Candidații care nu au primit aviz favorabil de la CSM…

Piața Victoriei: economia României, sub șocul războiului din Iran. Invitat este profesorul de economie Cristian Păun