Confidenţialitate


Rezoluția Rusiei care condamna atacul din Siria, respinsă de ONU


Rezoluția Rusiei care condamna atacul din Siria, respinsă de ONU

Consiliul Alianţei Nord-Atlantice s-a reunit sâmbătă la sediul NATO din Bruxelles pentru a discuta despre atacul efectuat de SUA, Marea Britanie şi Franţa împotriva regimului de la Damasc şi despre cele mai recente evoluţii ale situaţiei din Siria.

Rusia, aliat al Siriei, propusese o rezoluție de condamnare a atacurilor din Siria, însă aceasta a fost respinsă de Consiliul de Securitate al ONU.

Proiectul cerea Consiliului de Securitate condamnarea “agresiunii SUA şi aliaţilor săi împotriva Republicii Arabe Siriene” şi cerea “încetarea imediată şi fără întârziere a agresiunii împotriva” regimului de la Damasc.

Rusia avea nevoie de votul a cel puţin nouă membri ai organismului pentru adoptarea rezoluţiei. De asmenea, niciunul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (SUA, Mare Britanie, Franţa, China, Rusia) nu trebuie să-şi exercite dreptul la veto.

Rusia, China şi Bolivia au votat în favoarea adoptării proiectului de rezoluţie, opt state au votat împotrivă, iar patru s-au abţinut (Peru, Kazakhstan, Etiopia and Guineea Ecuatorială).

Cu ocazia şedinţei Consiliului de Securitate, Nikki Haley, ambasadorul SUA la ONU a avertizat că “dacă regimul sirian foloseşte din nou gaze toxice, Statele Unite sunt gata de acţiune”.

În replică, Vassili Nebenzia, ambasadroul rus la ONU a acuzat Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie că au “a dat dovadă de un dispreţ flagrant faţă de dreptul internaţional”.

SUA, Franța și Marea Britanie au bombardat mai multe ținte din Siria, ca răspuns la atacul chimic din orașul sirian Douma, comis sâmbăta trecută, și în care au fost ucise cel puțin 60 de persoane, iar alte 500 au fost rănite.

 


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează