Lista cu revendicări a fost lăsată ieri de liderii Federaţiei SANITAS la ministerele Muncii, Sănătății și Finanțelor.
E pericol de inundații pe mai multe râuri din 14 județe.
Este a 13-a ediție a Festivalului.
Turiștii care merg în Brazilia la Cupa Mondială de Fotbal trebuie să fie foarte atenți la suvenirurile pe care le…
Singurul absent de la ceremonie a fost candidatul independent Mircea Diaconu.
Din cele 600 dosare depuse, au fost analizate 119 , dintre care au fost acceptate 40 ( pentru 238 de…
Acestia au fost arestaţi aseara de către persoane înarmate la Severodoneţk, în estul separatist prorus.
O tehnologie care presupune transferul de informaţii, a fost descoperită de cercetătorii olandezi.
Transportul local din întreaga peninsulă este paralizat, în timp ce şi pasagerii care circulă cu avionul vor avea de suferit…
Postul era vacant dupa demisia lui Octavian Morariu.
Comisia de Apel a Administratiei de licentiere din cadrul FRF a respins memoriul clubului din Stefan cel Mare, care contesta…