Confidenţialitate


Festivalul de Film Transilvania incepe astazi la Cluj


Organizatorii sunt convinşi că va fi o ediție cu noroc.

‘

Peste 200 de filme din 55 de țări vor putea fi văzute în cele 10 zile de festival.

‘

Acestora li se adaugă concerte, expoziții, masterclass-uri, dezbateri și petreceri.

‘

‘

Ceremonia de deschidere, care va avea loc în această seară și la care vor participa personalități din lumea filmului, va fi urmată de premiera națională a filmului Philomena, nominalizat anul acesta la Oscar.

‘

Totodată, la gala de deschidere va fi detaliată una dintre cele mai importante campanii în care se implică TIFF anul acesta, ‘Salvați Marele Ecran!’. Mâine seară, va avea loc deschiderea oficială a Depozitului de Filme din strada Maiakovski. Spațiul inedit de la fostul depozit RADEF va găzdui în timpul festivalului proiecțiile din secțiunea cu același nume, Cinema, Mon Amour, intrarea fiind liberă.

‘

Începând de mâine, în fiecarea seară, vor fi proiecții în aer liber, iar la Casa TIFF, se dă startul concertelor. La Mănăștur Open Air, proiecțiile gratuite în aer liber încep încă din această seară, cu thrillerul ‘Psihopații’.

‘

Cinematografia autohtonă va fi și ea bine reprezentată la TIFF. Unul dintre cele mai aşteptate filme scurte româneşti ale anului este ‘O lume nouă’, un film inspirat din poveştile primilor imigranţi români în Statele Unite.

‘

De asemenea, Un ‘best of’ al filmelor de ficţiune şi documentarelor care au făcut turul marilor festivaluri în ultimul an îi va încânta pe spectatorii TIFF.

‘


Ultimele stiri
Răspunsul ambasadoarei SUA în Grecia după ce Trump i-a cerut demisia. Decizia luată de Kimberly Guilfoyle

De ce nu vor social-democrații să guverneze într-o formulă minoritară? Răzvan Petri: PSD nu vrea să fie asociat…

Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă partidele nu votează Guvernul Niculescu. Sebastian Zachmann: Președintele îi…

Ilie Bolojan a discutat telefonic cu premierul Bulgariei, Rumen Radev, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Arad: Sute de copii i-au vizitat pe pompieri, de Ziua Porților Deschise | AUDIO

Liga Națiunilor. Cât costă biletele pentru România – Polonia, ultimul meci jucat acasă de tricolori în acest an…

Universitatea Craiova debutează în Conference League împotriva echipei spaniole Getafe | AUDIO

Piața Victoriei: Își depune și Luca Niculescu mandatul? Răspund politologii Vlad Adamescu și Răzvan Petri

Mai multe spectacole din repertoriul Teatrului Național București vor fi supratitrate în limba engleză | AUDIO

Pacienții cu boli cronice ar putea beneficia de mai multe investigații medicale gratuite. Proiectul, care a trecut de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează