După ce au amânat cu o săptămâna discuțiile pe marginea Legii privind reducerea CAS, aleșii se reunesc luni si marti…
Dupa 8 ani de judecata si 3 aminari ale pronuntarii sentintei, Tribunalul Bucuresti va anunta luni sentinta definitiva in dosarul…
Examenul va începe la ora 9,00.
Preşedintele Petro Poroşenko a semnat ordinul privind dizolvarea Parlamentului.
Potrivit presei de la Paris, de vină ar fi situația economică.
Bărbatul s-a aflat în mâinile unei grupări afiliate rețelei teroriste Al Qaida.
Doi gardieni au fost luați ostatici.
Amniocenteza este o procedură care se efectuează în timpul sarcinii și presupune analiza lichidului amniotic din jurul fătului.
Roș-albaștrii au contestat arbitrajul.
Percuţionistul Derek Rieth avea 43 de ani.
Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a fost provocat vineri de realizatorul emisiunii Deșteptarea, George Zafiu, să facă o donație în…