Confidenţialitate


Revine ‘electorata’


Ministrul a discutat cu conducerea BNR modificarile care trebuie aduse actului normativ pentru ca de prevederile lui sa beneficieze si cei care s-au imprumutat in moneda elvetiana.

‘

Potrivit lui Darius Valcov, ar fi 75.400 de persoane afectate ( nu 150.000) si 6 banci care au dat astfel de credite. Ministrul mai spune ca , daca schema fiscala pentru restructurarea creditelor, denumită ‘Electorata’, se aplica de anul trecut, acum nu s-ar mai fi ajuns in aceasta situatie.

‘

‘

‘

La momentul la care a fost adoptata – vara lui 2014- electorata urma sa se aplice pentru persoanele cu venituri brute de cel mult 2.200 de lei/lună, si prevedea o reducere a plafonului cu care banca poate diminua rata lunară de plată, de la 50% la 35%. De noua electorata ar urma sa beneficieze acum putin peste jumatate din datornicii in franci elvetieni. Luni, vor continua discutiile cu bancile si BNR, pentru solutii la nivelul fiecarei institutii creditoare.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează