Confidenţialitate


Reuniune ONU pe tema anexarii Crimeei


Textul care se va afla pe masa reuniunii ONU este similar celui suspus votului în consiliu pe 19 martie, dar care a fost blocat printr-un veto rusesc.

În lipsa unor sancțiuni unitare, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană au blocat anterior conturi bancare și au impus restricții de călătorie unor înalți oficiali de la Moscova.

Aflat ieri la Bruxelles, președintele american, Barack Obama, a declarat că Occidentul rămâne unit în fața acțiunilor agresive ale Rusiei. Organizația Nord-Atlantică a hotărât să își sporeasc prezenţa militară în Europa de Est. Danemarca se pregăteşte să trimită 6 avioane de luptă în ţările baltice pentru a le ajuta să îşi asigure securitatea spaţiului aerian.

Americanii le-au propus, totodată, europenilor o colaborare mai strânsă în domeniul gazelor, pentru a mai reduce din dependența față de livrările rusești.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează