Confidenţialitate


Reuniune de urgență la Bruxelles, după naufragiul de proporții din Marea Mediterană


 Miniștrii de externe din Uniunea Europeană se întâlnesc astăzi, la solicitarea Italiei, după ce, sâmbătă după-amiază, 700 de persoane s-au înecat în Mediterană.

Tragedia s-a produs la aproximativ 30 de kilometri de coasta libiană şi la peste 200 de kilometri de insula italiană Lampedusa. Potrivit unor oficiali de la ONU şi din cadrul Pazei de Coastă, aproximativ la 700 de persoane se aflau în pescadorul care s-a răsturnat. Numărul nu a putut să fie confirmat, iar zeci de ambarcaţiuni participau la operaţiuni de salvare, căutând supravieţuitori.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

”Bilanțul operațiunii de salvare este, în acest moment, de 28 de persoane găsite în viață și 24 de cadavre recuperate”  a spus un oficial care participă la căutări.

În cazul în care bilanţul se va confirma, este vorba despre cea mai mare tragedie dintr-o serie implicând imigranţi ilegali disperaţi.

În acest context, într-o reuniune de urgenţă a cabinetului de la Roma, premierul italian Matteo Renzi a cerut ajutorul Uniunii Europene pentru a preveni şi combate astfel de tragedii. ”Cerem să nu fim lăsaţi singuri. Nu doar în această urgenţă de pe mare. Este normal, când ne confruntăm cu astfel de tragedii, să vedem marea ca un monstru urât.”, a adăugat Renzi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Prin urmare, miniştrii de Externe se întâlnesc astăzi la Luxembourg pentru a discuta despre problema imigranţilor africani care își pierd viața încercând să ajungă ilegal pe teritoriul Europei.

De la începutul anului, 900 de imigranți au murit în Marea Mediterană, de zece ori mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În ultimele luni, numărul acestor tragedii s-a înmulţit, pe fondul creşterii dramatice a numărului de refugiaţi din zonele de conflict din Africa.

 


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează