Confidenţialitate


Rețineri în ancheta falselor alerte cu bombă


Rețineri în ancheta falselor alerte cu bombă

Suspectaţi că fac parte din gruparea care anunţa amplasarea de bombe în diferite locuri sau reclama fapte nereale la Poliţie, doi adolescenţi au fost reţinuţi de anchetatori.

Unul dintre adolescenţi este din Bucureşti, ia celălalt este din Buzău.

”În cauză s-a reţinut faptul că inculpaţii fac parte dintr-un grup de tineri care şi-au făcut o preocupare din apelarea, prin intermediul unei aplicaţii informatice, folosind tehnologia VoIP prin care disimulează identitatea apelantului, a dispeceratelor unor aeroporturi şi unităţi de poliţie pentru a ameninţa cu detonarea unor dispozitive explozibile şi pentru a reclama săvârşirea unor fapte nereale, dar şi pentru apelarea unor persone fizice şi juridice pentru a face diverse farse. Astfel, inculpaţii au apelat în mai multe rânduri dispeceratul Aeroportului International Henri Coandă Bucureşti-Otopeni pentru a ameninţa cu detonarea unor dispozitive explozibile. Totodată au iniţiat mai multe apeluri telefonice către secţii de poliţie din Capitală pentru a reclama săvârşirea unor fapte nereale, dar şi către mai multe societăţi comerciale pentru a efectua comenzi comerciale false pe numele unor persoane cu care aceştia intraseră în diverse conflicte”, a transmis, vineri, DIICOT.

În urma percheziţiilor, au fost identificate 10 telefoane mobile, 12 cartele telefonice, 3 unităţi de calcul, 7 unităţi de memorie şi alte obiecte şi înscrisuri.


Ultimele stiri
Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează