Confidenţialitate


Restricţii de circulaţie pentru vehicule de peste 7,5 tone, pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Vestem


Restricţii de circulaţie pentru vehicule de peste 7,5 tone, pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Vestem

Circulaţia vehiculelor rutiere de peste 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi interzisă temporar în zilele de duminică 31 decembrie 2023, luni 1 ianuarie 2024 şi marţi 2 ianuarie, pe DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Vestem, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, notează Agerpres.

Astfel, circulaţia va fi interzisă în ambele sensuri, duminică, în intervalul orar 18.00 – 22.00, luni şi marţi în intervalul 6.00 – 22.00.

Încălcarea prevederilor Ordinului MT – MAI nr.1249-132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, subliniază CNAIR.


Ultimele stiri
Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…