Confidenţialitate


Restricții de circulație pe A1, sensul Bucureşti – Piteşti, pe parcursul zilei de miercuri


Restricții de circulație pe A1, sensul Bucureşti – Piteşti, pe parcursul zilei de miercuri

Sursa foto: Shutterstock

Restricții de circulație miercuri, 20 august, până la ora 18:00, pe prima bandă a autostrăzii A1, sensul Bucureşti – Piteşti. Vor fi efectuate unele lucrări de asfaltare, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Lucrările desfășurate miercuri sunt de extragere de carote asfaltice pe prima bandă a autostrăzii A1, respectiv pe tronsonul kilometric 26+500 metri – 24, sensul Bucureşti – Piteşti. Vor fi restricții de circulație până la ora 15:00. Vor urma apoi lucrări de asfaltare, care vor avea loc între kilometrii 64+500 metri – 65+500 metri, iar restricțiile pe acest segment vor fi valabile până la ora 18:00.

Șoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă în aceste zone și să se asigure foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulaţie, semnalizând din timp efectuarea acestei manevre.

 


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează