Confidenţialitate


Restaurantele, cinematografele și sălile de fitness din Arad se închid de miercuri


Restaurantele, cinematografele și sălile de fitness din Arad se închid de miercuri

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Arad a decis, marți, închiderea restaurantelor, cafenelelor care funcționează în interiorul clădirilor, a sălilor de jocuri de noroc și a cinematografelor din orașul Arad și din alte localități din județ.

Decizia a fost luată după ce incidența cumulată a cazurilor de Covid în ultimele 14 zile a depășit pragul de 1,5/1.000 locuitori.

Astfel, autoritățile au decis suspendarea activității cu publicul, pe o durată de 7 zile, începând de miercuri și până în 20 octombrie, a tuturor restaurantelor şi cafenelelor, care funcționează în interiorul clădirilor, din următoarele localități: Arad, Chișineu-Criș, Curtici, Iratoșu, Livada, Socodor, Șimand, Vărădia de Mureș, Vârfurile, Vladimirescu și Zerind.

Excepție fac restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, exclusiv pentru clienții cazați în aceste unități. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, pot funcționa în regim take away (la pachet), drive in, room – service și livrare la client”, se arată în decizia CJSU Arad.

De asemenea, în localitățile respective se suspendă, tot pentru 7 zile, și activitatea cu publicul a operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc, în toate spațiile în care există aparate, inclusiv cazinouri. „Excepție fac spațiile în care funcționează pariuri și loterii, în care se comercializează bilete (fără utilizarea aparatelor pentru jocuri de noroc), cu respectarea regulilor de distanțare fizică și a măsurilor de igienă sanitară”, se mai arată în decizie.

Totodată a fost suspendată activitatea cu publicul în cinematografe, instituții de spectacole și/sau concerte, în săli de sport și în unități în care au loc activități de pregătire fizică, în săli de fitness și aerobic, precum și în săli de evenimente, situate în interiorul clădirilor, pe o durată de 7 zile, în localitățile respective.

“Se instituie obligativitatea purtării măști simple chirurgicale sau textile de către toți cetățenii în spațiile publice din județul Arad, pe o rază de 100 m în jurul unităților de învățământ, în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții și societăți comerciale, stații de transport public”, au mai decis membrii CJSU Arad.


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA – Profesor universitar: un cuvânt ar indica folosirea inteligenței artificiale în lucrările studenților

Accident grav în Cluj: cinci bărbați au murit după coliziunea dintre două camioane și un autoturism pe DN…

Israel: Patriarhul Latin al Ierusalimului și preotul Bisericii Sfântului Mormânt, împiedicați de poliție să oficieze slujba de Florii.…

Vrancea: Localnici din Biliești și Mirceștii Vechi, evacuați preventiv de pompieri după ce pe râul Putna s-a anunțat…

Fermierii români ar putea cumpăra motorină fără accize și TVA. Proiectul a fost pus în dezbatere publică |…

Elevii de clasa a VIII-a află astăzi rezultatele obținute la simularea Evaluării Naţionale. La cerere, notele pot fi…

Pod prăbușit și drumuri avariate în Neamț, după creșterea debitului râului Cracău | GALERIE FOTO

Papa Leon, reacție dură față de liderii lumii care încep războaie, la slujba de Florii de la Vatican…

Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…