Confidenţialitate


REPUBLICA FANTASTICĂ ROMÂNIA: Toaletă de 50.000 de euro, inaugurată de conducerea CJ Argeș într-o școală de la țară


REPUBLICA FANTASTICĂ ROMÂNIA: Toaletă de 50.000 de euro, inaugurată de conducerea CJ Argeș într-o școală de la țară

Eveniment mare pentru conducerea Consiliului Județean Argeș. Zilele trecute a inaugurat o toaletă și un teren de sport în comuna Rătești. Grupurile sanitare de la şcoala „Gheorghe Brătianu” au costat 50.000 de euro, iar mulți argeșeni au fost revoltați de faptul că șefii Consiliului Județean au făcut din asta un moment festiv, scrie Adevărul.

În plus, pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Argeş au fost postate mai multe fotografii în care preşedintele Ion Mînzînă și vicepreşedintele Adrian Bughiu inspectează noile toalete.

„În ultimii patru ani, Consiliul Judeţean Argeş a investit foarte mulţi bani în modernizarea şcolilor, mai ales prin crearea condiţiilor igienico – sanitare necesare, oferind finanţare pentru a integra toaletele în incinta şcolilor. Astfel s-a ajuns ca astăzi, în judeţul Argeş, majoritatea şcolilor din mediul rural să aibă grupurile sanitare în interior. Mă bucur că s-a finalizat această investiţie la Răteşti, într-o şcoală în care învaţă aproape 200 de copii”, a declarat la inaugurarea grupurilor sanitare Ion Mînzînă, preşedintele CJ Argeş.

Unii argeșeni s-au arătat mirați că la inaugurarea unei toalete într-o școală de la țară a venit conducerea Consiliului Județean.

 „Nu ştiam că mai nou se face recepţie şi la toalete. Vreţi cumva să vi se ridice şi o statuie în cinstea acestei toalete?”, a scris un cetățean. Un altul s-a întrebat : „Cum să te lauzi cu ceva ce trebuia să fie făcut acum 30 de ani?!! Asta este normalitate, nu o realizare!? Ar trebui să vă fie ruşine că abia după 30 de ani se întâmplă asta!”

Sursa foto : Facebook/Consiliul Județean Argeș

Vlad, George și Luca au vorbit despre acest subiect în Deșteptarea.

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Reformarea companiilor de stat, parte din pachetul doi de măsuri prezentat de premierul Ilie Bolojan. Indicatori noi de…

Plan până în 2040, în dezbatere publică: București, capitala „verde” cu aer mai curat, transport eficient și reciclare…

Ministrul Energiei anunță că renunță la 20 la sută din salariul lunar. Bogdan Ivan le cere directorilor companiilor…

Costin Curelea a fost numit selecționer la naționala de fotbal U21 chiar de ziua lui | AUDIO

Coolinaria: Fructe coapte cu specialitati de branza ILE DE FRANCE – un aperitiv perfect pentru vara, elegant si…

Rata anuală a inflaţiei se apropie de 6 la sută | AUDIO

Sindicaliştii de la Apele Române protestează, vineri, în faţa Ministerului Mediului

Sindicatele din învățământ: Măsurile care vizează învăţământul preuniversitar vor conduce la haos

BUCUREȘTI: Caz confirmat de malarie

Greșeli frecvente vara: când lenjeria de pat din bumbac nu te salvează de căldură (P)



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.