Confidenţialitate


REPORTAJ: De ce merg mai departe cu planurile lor – AUDIO


REPORTAJ: De ce merg mai departe cu planurile lor – AUDIO

Victor Marin a mers miercuri seara în Piața Victoriei, în mijlocul celor care au ieșit în centrul Bucureștiului pentru a protesta.

Colegul nostru a căutat să afle de ce au ieșit oamenii în stradă și de ce cred că politicienii merg mai departe cu planurile lor, după ce păreau să perceapă mesajul transmis la începutul anului prin cele mai ample manifestații pașnice din România după 1989.

Miercuri seara, aproximativ 1000 de persoane s-au strâns în fața Guvernului, în Piața Victoriei, pentru a protesta față de votul dat de Comisia Juridică a Senatului. Proteste au fost și alte orașe in țară, însă mult mai reduse ca amploare.

Comisia juridică a Senatului a adoptat ieri, cu 5 voturi ”pentru” (PSD şi ALDE) şi 3 ”împotrivă” (PNL, USR şi UDMR) amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026