Confidenţialitate


ISU reaminteste regulile privind organizarea de evenimente în aer liber și în interior


ISU reaminteste regulile privind organizarea de evenimente în aer liber și în interior

Pompierii interzic folosirea de făclii sau lumânări la teatru, la operă, în restaurante sau cluburi fara aviz de la ISU.

Regulile se adreseaza organizatorilor de concerte, spectacole, întruniri – desfășurate în aer liber sau în interior – la care participă un public numeros.

Organizatorii de evenimente în aer liber, cu capacitate mai mare de 200 de locuri pe scaune sau pe o suprafață mai mare sau egală cu 2.500 metri pătrați, sunt obligați să obțină autorizație de securitate la incendiu.

Documentația tehnică va fi depusă de organizatori, obligatoriu, cu cel puțin 30 de zile înainte de realizarea evenimentului.

Reprezentanții ISU București menționează că folosirea flăcării este strict interzisă fara aviz.

Doar in baza aprobarilor sunt permise, așadar, lumânări, făclii sau torţe în timpul spectacolelor de teatru și operă. La fel si in cazurile materialelor pirotehnice de la petrecerile sau concertele organizate în restaurante, baruri, cluburi și discoteci.

Cine nu respectă aceste reguli, riscă să fie sancționat contravențional sau penal, se mai arată în comunicatul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…