Confidenţialitate


Regulamentul CNATDCU, aprobat de Ministerul Educației


Regulamentul CNATDCU, aprobat de Ministerul Educației

Ministerul Educației a aprobat noul regulament de funcționare al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare  – pe scurt- CNATDCU.

Numai că, deocamdată, nu au fost selectați și membrii acestui consiliu – cei care ar trebui să decidă în ce condiții retrag sau acordă un titlu universitar.

Ministerul ne anunță însă că-și propune să-i găsească pe aceștia cu ajutorul unor…personalități.

Amintim, universităților nu li s-a permis deocamdată să decidă asupra tezelor de doctorat, astfel că de acest lucru se ocupă, în continuare, tot Consiliul.

 

Noul Consiliu va avea 35 de comisii de specialitate.

Pentru fiecare dintre acestea, se va înființa și câte un comitet de selecție din care să facă parte cel mult 4 personalități.

E de preferat ca măcar două dintre aceste persoane să fie recunoscute pe plan internațional, susține Ministerul EducaȚiei, fără să ofere detalii despre domeniile în care ar trebui să activeze acestea.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare va fi format din cadre universitare, membri ai Academiei Române şi ai unor instituţii de cultură.

Nu sunt eligibili demnitarii sau membrii partidelor politice.

Amintim, ministrul Educației – Adrian Curaj – spunea, la începutul lunii, că, deocamdată, nu le va da dreptul universităților să retragă titlurile de doctor.

„Am ales în urma discuțiilor din Guvern să amânăm pentru moment acordarea dreptului pentru universități de a emite și de a retrage titlul de doctor, până după evaluarea internațională a școlilor doctorale”, a anunțat ministrul, la Palatul Victoria.

Ministrul Adrian Curaj  explica atunci și cum se vor derula procedurile.

”CNATDCU este structura care va decide, în urma unei analize, dacă o teză de doctorat a fost sau nu plagiată. Procedura este următoarea: se primește solicitarea la CNATDCU. Acesta are 45 de zile la dispoziție să analizeze respectiva teză de doctorat inclusiv cu experți externi. Instituția care a acordat titlul trebuie să exprime în scris, în termen de 30 de zile, decizia că acesta trebuie retras. Nu va exista nicio problemă dacă instituția în cauză nu va trimite acel document.  CNATDCU anunță decizia luată în maxim 45 de zile, iar cel în cauză are zece zile la dispoziție să o conteste . Contestația va putea fi analizată în alte zece zile, urmând apoi a fi dată decizia finală”.

În privința acordării tezei de doctorat, Consiliul va decide acest lucru în baza unor calificative date de școala doctorală: “Excelent”, “Foarte bine”, “Bine”, “Satisfăcător” şi “Nesatisfăcător”.

 

 

 

 


Ultimele stiri
Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează