Confidenţialitate


Regele Mihai I a fost înmormântat în Necropola Regală de la Curtea de Argeș


Regele Mihai I a fost înmormântat în Necropola Regală de la Curtea de Argeș

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost depus, sâmbătă seară, în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeş, unde a fost oficiată o slujbă religioasă. Aceasta a fost oficiată de Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviștei,  Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului Calinic, și Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale alături de un sobor de preoți.

Sicriul a fost scos din maşina mortuară de militari şi depus în Catedrală. Cântece bisericeşti au răsunat în curtea mănăstirii în tot acest timp.

După încheierea slujbei, sicriul a fost purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde a avut loc ceremonia religioasă a înhumării. 50 de militari cu 5 tunuri de calibrul 76 mm au executat 21 de salve de tun în momentul în care sicriul a fost coborât în criptă.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost adus la Curtea de Argeş cu Trenul Regal. 

Cortegiul funerar s-a deplasat de la gară către Catedrala Arhiepiscopală şi Regală pe un traseu de aproximativ trei kilometri, care străbate oraşul de la sud la nord.

De-a lungul traseului, dar şi în zona Mănăstirii Curtea de Argeş, mii de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu Regelui Mihai.

Peste 20.000 de oameni au însoțit  cortegiul funerar în diferite momente în București, de la Palatul Regal până la Patriarhie și apoi până la Gara Băneasa. Apoi, pe traseul trenului regal și în gările din Chitila, Pitești și Curtea de Argeș, peste 10.000 de oameni au aruncat flori și au aplaudat trecerea sicriului cu trupul fostului suveran.

 

 

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu