Confidenţialitate


Regele Belgiei, în România. Philippe va vizita baza Kogălniceanu, alături de președintele Iohannis


Regele Belgiei, în România. Philippe va vizita baza Kogălniceanu, alături de președintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte pe regele Belgiei Philippe, vineri, la Baza 57 Aeriană “Mihail Kogălniceanu”.

“Pe lângă convorbirile oficiale, cei doi şefi de stat se vor întâlni cu militarii români, belgieni şi din celelalte ţări aliate, desfăşuraţi pe teritoriul României în cadrul efortului aliat de întărire a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, având în vedere înrăutăţirea situaţiei de securitate din cauza agresiunii ilegale ruse împotriva Ucrainei. Vizita Majestăţii Sale Philippe, Regele Belgienilor, se desfăşoară pe fondul unui dialog bilateral consolidat la nivel înalt şi al cooperării strânse româno-belgiene în domeniul apărării, mai ales în contextul participării Regatului Belgiei cu un contingent la Grupul de luptă NATO din România”, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele României şi regele Belgiei vor discuta despre temele prioritare ale agendei bilaterale şi modalităţile de aprofundare a cooperării în plan european şi internaţional. Va fi acordată o atenţie deosebită crizei din Ucraina şi impactului său multidimensional, potrivit unui comunicat.

“În contextul crizei umanitare provocate de agresiunea armată a Federaţiei Ruse, se va discuta şi despre măsurile de asistenţă pentru Ucraina şi sprijinirea refugiaţilor ucraineni, inclusiv prin hub-ul umanitar de la Suceava. Cei doi şefi de stat vor aborda şi întărirea sprijinului pentru Republica Moldova, în condiţiile în care aceasta se confruntă cu provocări multiple generate de efectele agresiunii ruse împotriva Ucrainei, inclusiv găzduirea unui număr foarte mare de refugiaţi”, a precizat Palatul Cotroceni.


Ultimele stiri
UE dă în judecată IBM și alte două companii pentru întârzierile în dezvoltarea sistemului de intrare-ieșire la frontiere…

Plata facturilor la curent. Guvernul vrea să extindă lista beneficiarilor tichetului de energie | AUDIO

Peste un milion de euro strânși pentru doi polițiști răniți în atacul armat din Cracovia. Peste 100.000 de…

Vizita președintei Comisiei Europene la București. Ursula von der Leyen va anunța un sprijin pentru România și Bulgaria,…

Facturile la gaze naturale. Ce variante sunt luate în calcul după 31 martie, când va expira actualul mecanism…

România negociază cu Comisia Europeană până pe 20 noiembrie pentru a încasa 3,4 miliarde de euro. Critici privind…

Deficitul comercial al României a depășit 25 de miliarde de euro în primele nouă luni. Importurile au crescut…

România în Direct. Abuz la TNB. Este hărțuirea sexuală o problemă în România? | AUDIO

Studenții le cer guvernanților să aloce mai mulți bani Educației în 2027. Cel puțin 2.000 de lei îi…

Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează