Confidenţialitate

SNSPA a depus o petiție la CCR prin care cere Curții reluarea primului tur al alegerilor prezidențiale | FOTO DOCUMENT


SNSPA a depus o petiție la CCR prin care cere Curții reluarea primului tur al alegerilor prezidențiale | FOTO DOCUMENT

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a cerut Curții Constituționale a României să anuleze primul tur al alegerilor prezidențiale și să dispună reluarea primnului tur. „Primul tur al alegerilor trebuie să fie reluat în condiții de legalitate deplină, sub supravegherea strictă a instituțiilor statului”, susține rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, într-un anunț publicat joi, 5 decembrie. Acesta a spus în contextul desecretizării documentelor care au fost prezentate în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) că CCR „ar fi trebuit să amâne decizia de luni și să insiste asupra verificării temeinice a legalității campaniei lui Călin Georgescu, desfășurată într-un mod atipic și lipsit de transparență, cu resurse declarate a fi de <<zero lei>>.

Prof. univ. dr. Remus Pricopie spune că CCR trebuie să se reunească joi, 5 decembrie, pentru a reanaliza situația primului tur al alegerilor preizidențiale. Solicitarea sa vine după informațiile apărute din documentele făcute publice miercuri seară de către președintele Klaus Iohannis în legătură cu campania desfășurată pe TikTok de candidatul Călin Georgescu. În documente se menționează despre Călin Georgescu că a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale cu ajutorul unor conturi pe TikTok extremiste și pro-ruse. Influenceri, lider al unui clan interlop, extremiști de dreapta sunt printre cei care au ajutat la susținerea campaniei sale pe rețelele sociale.

„Curtea Constituțională a României ar fi trebuit să amâne decizia de luni și să insiste asupra verificării temeinice a legalității campaniei lui Călin Georgescu, desfășurată într-un mod atipic și lipsit de transparență, cu resurse declarate a fi de „zero lei”.

Prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA: „Curtea Constituțională trebuie să se reunească astăzi pentru a reanaliza situația”

„Au decis luni, însă contextul politic și noile informații de o gravitate excepțională impun o reevaluare urgentă. Curtea Constituțională trebuie să se reunească astăzi pentru a reanaliza situația”, a declarat rectorul SNSPA.

Prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA: „Acum, în aceste condiții, responsabilitatea CCR este imensă: trebuie să-l scoată de pe buletinele de vot pe cel care ar fi trebuit să fie beneficiarul acestui complot”

„Federația Rusă a pus la cale o lovitură de stat, mascată prin mecanisme aparent democratice, dar manipulând în mod perfid procesul electoral. Din fericire, aceasta a eșuat. Acum, în aceste condiții, responsabilitatea CCR este imensă: trebuie să-l scoată de pe buletinele de vot pe cel care ar fi trebuit să fie beneficiarul acestui complot, iar procuratura trebuie să extindă cercetările, identificând și trăgând la răspundere pe toți cei care au contribuit la aceste acțiuni ilegale, de trădare de ţară, fie prin complicitate, fie prin acțiuni directe.

Dacă nu facem asta AZI, mesajul transmis va fi unul devastator: că, deși știm adevărul – că Georgescu este un trădător de țară, antrenat, lansat și susținut în luptă de ruși –, continuăm să perpetuăm scenariul conceput și orchestrat de Kremlin. O asemenea pasivitate ar însemna o cedare fără precedent în fața unui adversar strategic, punând în pericol nu doar integritatea procesului electoral, ci și însăși democrația noastră”, a transmis rectorul SNSPA.

Prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Primul tur al alegerilor trebuie să fie reluat în condiții de legalitate deplină

Primul tur al alegerilor trebuie să fie reluat în condiții de legalitate deplină, sub supravegherea strictă a instituțiilor statului, pentru a garanta corectitudinea și legitimitatea procesului electoral. Este o datorie fundamentală, față de cetățeni și față de viitorul României.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Ioana Ene Dogioiu, despre documentele declasificate privind campania lui Călin Georgescu pe TikTok: Pentru cei care erau deja speriați de el e o confirmare în plus, dar există posibilitatea ca toate aceste dezvăluiri să nu convingă foarte mulți oameni | AUDIO


Ultimele stiri
România în Direct. Renunțăm la autostrăzi și spitale ca să nu crească taxele? | VIDEO

Un avion cu peste 200 de persoane la bord s-a prăbușit peste un hostel de medici din vestul…

Proteste ale sindicaliștilor în fața Palatului Cotroceni. Liderul „Solidaritatea Sanitară”: Cerem o nouă lege a salarizării, care să…

INS: Rata anuală a inflației a crescut la 5,5% în luna mai. S-au scumpit cel mai mult fructele…

Patru angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timiș, inclusiv inspectorul șef, arestați preventiv pentru…

Motivarea CCR privind decizia prin care au fost secretizate declarațiile de avere ale angajaților la stat. Magistrații invocă…

Ion Iliescu rămâne internat la secția ATI a Spitalului SRI. Fostul președinte se află sub tratament complex administrat

Percheziții DNA la șeful Jandarmeriei Brăila. Nicolae Iulian Albăceanu este vizat într-un dosar legat de afaceri incompatibile cu…

Nicușor Dan, despre măsura privind taxarea operațiunilor bancare: „Există o astfel de propunere în lista celor 60-80 măsuri,…

Nicușor Dan, la Summitul „Ucraina – Europa de Sud-Est”: „Singurul limbaj pe care Rusia îl înțelege este cel…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.