Confidenţialitate


Reacțiile internaționale după ce zeci de documente secrete ale Pentagonului au fost publicate pe internet | AUDIO


Reacțiile internaționale după ce zeci de documente secrete ale Pentagonului au fost publicate pe internet | AUDIO

Reacții la nivel internațional în urma scandalului privind scurgerile de informații din Statele Unite: zeci de documente secrete de la Pentagon au fost publicate. Sunt informații sensibile despre apărarea antiaeriană a Ucrainei, despre China, dar și despre Serviciul de Informații din Israel. În urma breșei de securitate, Ucraina anunță că și-a modificat planurile militare, notează CNN.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Zeci de imagini cu documente militare americane clasificate au fost publicate în mediul online în ultimele zile. Ce se întâmplă acum este considerat unul dintre cele mai grave de incidente după 2013, când peste 700.000 documente, înregistrări video şi telegrame diplomatice au fost publicate de Wikileaks.

Unul dintre documente, din 23 februarie și marcat „Secret”, prezintă în detaliu modul în care sistemele de apărare antiaeriană S-300 ale Ucrainei vor fi epuizate până la 2 mai, în ritmul actual de utilizare. Informații de acest fel pot fi de mare folos invadatorilor ruși.

Documentele scurse conţin și tabele cu viitoarele livrări de arme, date privind numărul de trupe şi batalioane, precum şi planuri militare.

Ucraina și-a modificat planurile de luptă contra Rusiei

În urma apariției acestor documente, Ucraina și-a modificat planurile militare, au spus surse apropiate de Kiev pentru jurnaliștii CNN.

Un alt document – „TOP SECRET” – arată că Serviciul israelian Mossad încuraja protestele împotriva planurilor premierului israelian Benjamin Netanyahu de a înăspri controlul asupra Curţii Supreme.

Oficialii americani au declarat că nu exclud posibilitatea ca în spatele scurgerii de informații să se afle elemente pro-ruse, unii experți fiind de părere că autorul breșei de securitate ar putea fi chiar un american.

Ancheta deschisă de Departamentul de Justiției se află în faza incipientă și analizează felul în care au ajuns online zeci de documente marcate cu „Secret” și „Strict Secret”. Sunt luate în calcul mai multe variante cu privire la scurgerea de date.

Sursa colaj foto: Shutterstock

Citește și: Scandalul scurgerii de informații secrete de la Pentagon: Documentele ar putea veni de la cineva din SUA, spune un oficial american de rang înalt


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…