Confidenţialitate


Reacții internaționale după alegerea noului papă: „Să-i călăuzească pe credincioșii din întreaga lume cu înțelepciune și inspirație”


Reacții internaționale după alegerea noului papă: „Să-i călăuzească pe credincioșii din întreaga lume cu înțelepciune și inspirație”

Oficiali internaționali au transmis joi seară mesaje de felicitare noului papă ales la Vatican. Cardinalul american Robert Francis Prevost a fost ales pe 8 mai, cel de-al 267-lea conducător al Bisericii Catolice. Devenit Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 69 de ani, acesta este primul papă american ales. „Pacea fie cu voi toţi”, au fost primele cuvinte rostite de noul Papă în faţa a 100.000 de credincioşi adunaţi în Piaţa Sf. Petru. 

Printre primii care l-au felicitat pe Leon al XIV-lea a fost președintele american Donald Trump. Acesta a scris pe rețeaua sa – Truth Social – că este o onoare că Robert Francis Prevost este primul papă american.

„Este aşa o onoare să realizezi că el este primul Papă American. Ce emoţie şi ce Mare Onoare pentru Ţara noastră”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social. De asemenea, Trump şi-a exprimat nerăbdarea să aibă o întâlnire cu noul suveran pontif.

Șefa Comisiei Europene i-a urat noului papă un pontificat călăuzit de înțelepciune și putere.

„Îl felicităm sincer pe Sanctitatea Sa Leon al XIV-lea pentru alegerea sa ca Papă și conducător al Bisericii Catolice. Îi dorim ca pontificatul său să fie călăuzit de înțelepciune și putere, în timp ce conduce comunitatea catolică și inspiră lumea prin angajamentul său față de pace și dialog”, a transmis von der Leyen.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a transmis, de asemenea, un mesaj noului papă.

„Cele mai calde felicitări Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea pentru alegerea pe Scaunul Sfântului Petru. Fie ca el să aibă un pontificat lung și să-i călăuzească pe credincioșii din întreaga lume cu înțelepciune și inspirație, aducând speranță și alinare celor afectați de războaie și nedreptate”, a scris președintele interimar Ilie Bolojan pe X.

Leon al XIV-lea va fi al 267-lea pontif din istorie, urmându-i Papei Francisc (2013-2025), care a murit pe 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani.

Sursa foto: Vatican News

Citește și: Papa Leon al XIV-lea, noul conducător al Bisericii Catolice și primul papă american | VIDEO


Ultimele stiri
Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează