Confidenţialitate

Reacții în lanț după discursul lui Vladimir Putin. „Recunoașterea celor două teritorii separatiste din Ucraina este o încălcare flagrantă a acordurilor de la Minsk”

Cancelariile lumii reacționează după ce președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat, luni seară,într-un discurs televizat, că recunoaște independența celor două regiuni separatiste ucrainene Donețk și Lugansk.

Decizia liderului de la Kremlin a fost condamnată de Casa Albă, Ursula von der Leyen, dar și de președintele României. Reacții au apărut și din partea lui Dacian Cioloș și Cătălin Drulă. Iar Guvernul României a transmis pe Twitter că „punerea sub semnul întrebării a statalității unui stat membru al ONU echivalează cu o abordare revizionistă care amenință pacea și stabilitatea în Europa și în lume”.

Potrivi unui comunicat al Casei Albe, președintele Joe Biden va emite un Ordin Executiv, cu efect imediat, prin care va interzice oricărei companii sau persoane din SUA să facă afaceri în cele două republici separatiste din Ucraina, cărora Vladimir Putin le-a recunoscut independența. Casa Albă anunță că aceste sancțiuni sunt separate de cele pregătite în coordonare cu aliații și partenerii SUA dacă Rusia va invada Ucraina.

La rândul său, Uniunea Europeană a denunţat recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste ca fiind o „încălcare flagrantă a dreptului internaţional” şi anunță că va reacţiona „cu fermitate”, prin sancțiuni împotriva celor implicați „în acest act ilegal”.

Și Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste din Ucraina şi a cerut Rusiei „să aleagă calea diplomaţiei”.

Reacții au venit și din România. Președintele Iohannis a transmis că gestul Rusiei trebuie să atragă cel mai sever răspuns al comunității internaționale, în timp ce premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că avem de-a face cu o abordare revizionistă care amenință pacea și stabilitatea în Europa și în lume.

Reacția administrației Biden: Se vor interzice noi investiții, schimburi comerciale și finanțări din SUA către, dinspre sau în Donețk și Lugansk

„Am anticipat o astfel de acțiune din partea Rusiei și suntem pregătiți să răspundem imediat. Președintele Biden va emite în curând un ordin executiv care va interzice noi investiții, schimburi comerciale și finanțări din partea persoanelor din SUA către, dinspre sau în așa-numitele regiuni DNR și LNR din Ucraina. Acest ordin executiv va oferi, de asemenea, autoritatea de a impune sancțiuni oricărei persoane care este determinată să opereze în aceste zone din Ucraina. Departamentele de stat și de trezorerie vor oferi detalii suplimentare în curând. De asemenea, vom anunța în curând măsuri suplimentare legate de încălcarea flagrantă de astăzi a angajamentelor internaționale ale Rusiei.

Pentru a fi clar: aceste măsuri sunt separate de măsurile economice rapide și severe pe care le pregătim în coordonare cu aliații și partenerii noștri și care s-ar adăuga la acestea, în cazul în care Rusia ar continua să invadeze Ucraina.

Continuăm să ne consultăm cu aliații și partenerii, inclusiv cu Ucraina, cu privire la următoarele etape și la escaladarea continuă a Rusiei de-a lungul frontierei cu Ucraina”, a transmis Casa Albă într-un comunicat oficial.

Sursa foto: The White House

Mesajul Ursulei von der Leyen după discursul lui Vladimir Putin: Recunoașterea celor două teritorii separatiste din Ucraina este o încălcare flagrantă a acordurilor de la Minsk

Recunoașterea celor două teritorii separatiste din Ucraina este o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a integrității teritoriale a Ucrainei și a acordurilor de la Minsk. Uniunea Europeană și partenerii săi vor reacționa cu unitate, fermitate și hotărâre, în solidaritate cu Ucraina”.

 

Reacția președintelui Klaus Iohannis

România condamnă cu fermitate recunoaşterea de către Rusia a zonelor Doneţk şi Lugansk din Ucraina ca independente. Aceasta este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, care trebuie să atragă cel mai sever răspuns al comunităţii internaţionale. Susţinem ferm suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”.

 

Mesajul transmis de Guvernului României

„Condamnăm cu fermitate orice încercare de a pune la îndoială suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei. Punerea sub semnul întrebării a statalității unui stat membru al ONU echivalează cu o abordare revizionistă care amenință pacea și stabilitatea în Europa și în lume”.

 

Reacția lui Dacian Cioloș: Semnează decrete de parcă ar fi făcătorul și desfăcătorul de țări

Pacea din Europa, menținută cu greu de zeci de ani, este amenințată acum de acțiunile agresive ale lui Vladimir Putin, care pare că vine dintr-o lume căreia noile generații nu-i mai aparțin. Președintele Federației Ruse tocmai a rupt încă două teritorii din Ucraina sub amenințarea a trei sferturi din armata sa masată la granița de vest.

Modul brutal în care Putin ignoră tratate internaționale și acorduri, unele semnate chiar de el, este absurd și dincolo de logica diplomatică. Este nevoie de un efort coordonat, ferm și rapid al întregii comunități internaționale pentru a opri această agresiune. Blocarea conturilor și afacerilor întregului anturaj al lui Putin trebuie să intre imediat în vigoare.

Președintele Federației Ruse semnează „decrete de recunoaștere a unor republici” de parcă ar fi făcătorul și desfăcătorul de țări, într-o lume în care cei care se cred atotputernici modelează lumea din jur după propriul interes de preamărire.

Europa și popoarele europene fac eforturi de decenii să învețe lecțiile de învățat din cele două războaie mondiale, pentru ca lumea viitorului să construiască în pace, nu să reconstruiască pe ruinele războiului”.

Reacția lui Cătălin Drulă

„Rusia încalcă legislația internațională și denunță unilateral acordurile de la Minsk prin recunoașterea așa-ziselor republici din estul Ucrainei. USR condamnă decizia lui Vladimir Putin. Un lider autoritar încearcă să schimbe ordinea de securitate din Europa prin violență. Sancțiunile drastice sunt un răspuns necesar al Europei în această situație. Fiecare țară are dreptul să-și stabilească propriul destin. Este inacceptabil ca un stat să dicteze altuia – sub amenințarea armelor – ce să facă sau ce să nu facă.

Este datoria României, ca stat membru NATO și al Uniunii Europene, să fie solidară cu Ucraina. Europa trebuie să rămână continentul libertății și al democrației.

Scenariul la care asistăm nu este unul nou. Istoria ne amintește că același lucru s-a întâmplat în Transnistria, Abhazia, Oseția de Sud și, foarte recent, în Crimeea.

Cu un amestec de fake news și rescriere a istoriei atunci când îi convine, Vladimir Putin încearcă să refacă URSS. Dictatura sovietică a eșuat lamentabil și nu va reveni în Europa. Popoarele din estul Europei au ales libertatea”.

Sursa foto / Colaj: Twitter: Володимир Зеленський / Ursula von der Leyen / President Biden / President of Russia și Facebook / Klaus Iohannis

Citește și: Cristian Diaconescu: Rusia crede că România execută „ordinele marilor puteri”, în special ale americanilor | VIDEO

Autor: Carmen Zanfir / Liliana Nicolae