Confidenţialitate


Reacția Comisiei Europene la decizia Curții Justiției Europene privind contractele de achiziție pentru vaccinurile COVID-19


Reacția Comisiei Europene la decizia Curții Justiției Europene privind contractele de achiziție pentru vaccinurile COVID-19

Comisia Europeană a transmis un comunicat în care și-a exprimat reacția la decizia enunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene privind contractele de achiziție pentru vaccinurile Covid-19: „Comisia a trebuit să găsească un echilibru, greu de obținut, între dreptul la informarea publicului, inclusiv a deputaților din Parlamentul European, și cerințele juridice care decurg chiar din contractele de achiziționare a vaccinurilor împotriva COVID-19”. Miercuri, 17 iulie 2024, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că Comisia Europeană nu a oferit publicului acces suficient de larg la contractele de achiziție pentru vaccinurile Covid-19.

„Comisia va analiza cu atenție hotărârile Tribunalului și implicațiile acestora”

„Comisia ia act de hotărârile pronunțate de Tribunal în cele două cauze referitoare la accesul la contractele privind vaccinurile împotriva COVID-19 și la informațiile conexe. Comisia va analiza cu atenție hotărârile Tribunalului și implicațiile acestora.

În hotărârile sale, Tribunalul urmează, în majoritatea punctelor, abordarea Comisiei. În special, acesta recunoaște că principiul protecției interesului comercial se aplică clauzelor contractelor privind: (a) amplasarea locurilor de producție; (b) drepturile de proprietate intelectuală; (c) aconturile sau plățile anticipate; (d) accesul la calendarele de livrare”, a transmis Comisia Europeană.

„Comisia a trebuit să găsească un echilibru, greu de obținut, între dreptul la informarea publicului, inclusiv a deputaților din Parlamentul European, și cerințele juridice care decurg chiar din contractele de achiziționare a vaccinurilor împotriva COVID-19”

„Tribunalul a confirmat dreptul Comisiei de a acorda doar un acces parțial la aceste informații. Acesta nu a admis decât în parte acțiunea cu privire la două aspecte.

Potrivit Tribunalului, Comisia ar fi trebuit să furnizeze mai multe explicații pentru a justifica refuzul de a acorda acces la anumite clauze contractuale și să furnizeze datele cu caracter personal referitoare la membrii echipelor de negociere, compuse din reprezentanți ai statelor membre și din funcționari ai Comisiei.

În general, Comisia acordă publicului un acces cât mai larg posibil la documente, în conformitate cu principiile deschiderii și transparenței.

În cazurile aflate în discuție, Comisia a trebuit să găsească un echilibru, greu de obținut, între dreptul la informarea publicului, inclusiv a deputaților din Parlamentul European, și cerințele juridice care decurg chiar din contractele de achiziționare a vaccinurilor împotriva COVID-19, care, dacă nu ar fi respectate, ar putea implica cereri de despăgubire care s-ar plăti din banilor contribuabililor”, a mai transmis Comisia Europeană.

„Comisia își rezervă dreptul de a lua în calcul opțiunile juridice disponibile”

„De fapt, în multe cazuri în trecut, Curtea de Justiție a recunoscut necesitatea de a proteja interesele comerciale ale unui cocontractant.

În orice caz, Comisia a furnizat Parlamentului European (în temeiul Acordului-cadru privind relațiile dintre cele două instituții) informații complete cu privire la contractele privind vaccinurile împotriva COVID-19.

În conformitate cu rolul său instituțional, Comisia trebuie să asigure faptul că nu există conflicte de interese, dar și obligația de a proteja viața privată și datele cu caracter personal ale persoanelor vizate.

În această etapă, Comisia își rezervă dreptul de a lua în calcul opțiunile juridice disponibile”, a mai spus Comisia Europeană.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: CJUE, decizie înainte de votul pentru viitorul șef al Comisiei Europene: Comisia nu a oferit publicului acces suficient de larg la contractele de achiziție pentru vaccinurile Covid-19


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează