Confidenţialitate


Reacția șefului DNA după hotărârea CJUE privind decizia de încetare a proceselor penale ca urmare a prescripției | AUDIO


Reacția șefului DNA după hotărârea CJUE privind decizia de încetare a proceselor penale ca urmare a prescripției | AUDIO

Șeful Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, a reacționat după hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin care deciziile de încetare a proceselor penale ca urmare a prescripţiei sunt contrare dreptului european. Procurorul șef DNA spune că astfel se clarifică modul în care procurorii vor gestiona dosarele anticorupție în situația în care inculpații sunt achitați din acest motiv.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Conducerea DNA afirmă într-un comunicat de presă că „Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene arată că DNA a acţionat just şi coerent atunci când a exercitat toate căile legale de atac faţă de deciziile instanţelor prin care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie”.

„DNA va acţiona în continuare cu aceeaşi fermitate”, mai declară şeful DNA.

Reacția vine după ce Curtea de Justiție a Uniunii a hotărât că deciziile de încetare a proceselor penale ca urmare a prescripţiei sunt contrare dreptului european.

În baza unei decizii din mai 2022 a Curții Constituționale privind aplicarea retroactivă a prescripției, au fost închise mii de dosare penale, hotărârea declanșând un val de achitări.

Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul Penal care le permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe.

Rezultatul: mii de dosare au fost închise de instanţele de judecată, iar inculpaţii au scăpat de acuzaţii sau condamnări; printre cei care au beneficiat se numără Elena Udrea, Ioana Băsescu sau Bogdan Olteanu.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Dolj: Primarul unei comune ar fi făcut 70.000 de euro din jocuri de noroc, dar veniturile nu sunt declarate. Acuzațiile aduse de ANI | AUDIO


Ultimele stiri
România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…