Confidenţialitate


Reacția șefei DNA, după votul în cazul Oprea: O mamă rămâne să aștepte!


”O mamă rămâne să aștepte!” Este reacția procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi la decizia senatorilor de a nu permite urmărirea penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă, în cazul decesului polițistului Bogdan Gigină.

”Este un vot politic care blochează justiţia. În urma acestui vot DNA nu mai poate să stabilească răspunderea penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă, deci o mamă rămâne să aştepte”, a declarat Laura Codruța Kovesi.

Ieri, într-un mesaj publicat pe facebook, mama polițistului Bogdan Gigină a povestit despre durerea pe care a simțit-o când și-a văzut fiul pentru care medicii nu mai puteau face nimic – dar și despre dezamăgirea provocată de votul senatorilor.

“Nu am vrut până acum să vorbesc despre trăirile noastre; acum vreau ca toţi cei care ne-aţi «condamnat» să înţelegeţi de ce nu am făcut-o. Sunt lucruri greu de spus şi greu de imaginat pentru voi, care sunteţi părinţi. În seara zilei de 20 octombrie 2015, în urma telefonului primit la ora 19,02, am alergat către Spitalul Universitar. Cel care ne-a anunţat de accident repeta «nu pot să cred că s-a întâmplat asta, nu pot să cred…» Soţul meu şi-a îmbrăcat un trening peste pijama şi a plecat către spital… eu m-am blocat, nu reuşeam să mă îmbrac… eram … paralizată… I-am spus să alerge soţului meu: «am să ajung cu un taxi, nu mă aştepta… du-te lângă băiat». Am ieşit în stradă, căutând un taxi… greu de găsit… afară ploua torenţial. Am pornit către zona Unirii spunând rugăciuni pentru viaţa copilului meu. Nu îmi păsa că oamenii se opreau şi mă priveau ca pe un om debusolat, nu-mi păsa… decât de el, de copilul meu, imploram Divinitatea ca el să fie bine”, a scris Carmen Gigină.

Mama poliţistului Bogdan Gigină descrie apoi cum şi-a găsit copilul, la spital, “cu gâtul retezat, cu chipul plin de sânge” şi cum medicii au plâns pentru că nu se mai putea face nimic.

“În momentul în care am intrat în Spitalul Universitar am avut impresia că toată lumea mă cunoaşte. Cel de la intrare a întrebat:«sunteţi mama poliţistului accidentat?» Mi-a arătat uşa unde copilul meu era resuscitat. Am intrat şi acolo am găsit un copil, copilul meu, complet desfigurat, cu gâtul retezat, cu chipul plin de sânge. Pardoseala era plină de sânge, m-am prăbuşit la picioarele lui, sărutându-le şi strigându-l. Încă avea şosetele ude în picioare. M-am trezit ridicată brusc şi zguduită de umeri… Medicul de gardă plângea şi încerca să mă facă să înţeleg că nu se mai poate face nimic. M-am prăbuşit din nou la picioarele copilului meu, implorând şi privind oamenii care, deşi ştiau că nu se mai poate face nimic pentru el nu voiau să renunţe. Nu am să uit niciodată cum acei oameni încercau imposibilul, nu am să uit lacrimile care li se înnodau sub barbă…”, mai scrie Carmen Gigină.

“Astăzi privesc, privim neputincioşi la nedreptatea făcuta sufletului copilului nostru”, și-a încheiat mesajul mama poliţistului.

 

Bogdan Gigină a murit pe 20 octombrie anul trecut, în timp ce se afla în fruntea coloanei oficiale a ministrului de interne de la acea vreme, Gabriel Oprea.

 

Proteste în București și Cluj-Napoca

După votul din Senat, proteste sunt organizate joi seară în București și Cluj-Napoca.

Oamenii sunt hotărâți să iasă în stradă și pentru asta s-au organizat pe rețelele de socializare.

Un protest ar urma să aibă loc joi în fața Senatului, iar un altul în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Până acum aproape 3500 de oameni și-au anunțat participarea la protest.

Protestul a fost numit ”Oprea, ești cercetat, trebuie să fii judecat!”. Inițiatorii spun că ies în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi și nu-și mai pot cere singuri dreptatea.

Joi ieșim în stradă, chiar la voi acasă, domnilor senatori. Noi, simpli cetățeni indignați venim la intrarea dinspre Senat a Parlamentului României, să-l comemorăm pe Bogdan Gigină și să cerem dreptate –  se arată în descrierea evenimentului special creat pe Facebook.

Inițiatorii spun că legea este acceași pentru toți și că justiția trebuie lăsată să facă dreptate.


Ultimele stiri
Politologul Costin Ciobanu, despre șansele Guvernului Mureșan: „AUR poate să genereze anumite surprize”. Ce spune despre intențiile PSD…

Protestul ciobanilor din Piața Victoriei: încă șapte manifestanți violenți au fost reținuți după un val de percheziții în…

Serialul „Friends” împlinește 32 de ani de la premieră | AUDIO

Prima ninsoare pe Transfăgărășan. Turiștii, sfătuiți să se asigure că au echipament potrivit și anunță traseul pe care…

Piața Victoriei. Își va depune deja Siegfried Mureșan mandatul? Invitatul lui Tudor Mușat este politologul Costin Ciobanu

Cristian Tudor Popescu: „Soarta lui Călin Georgescu depinde de înțelegerea dintre PSD și AUR” | VIDEO

București: Explozie la o butelie de gaz, într-o curte din Sectorul 5. Doi oameni au ajuns la spital

București: Festivalul „Strada de C’Arte” începe pe 23 septembrie la BCU „Carol I”. Dezbateri despre dezinformare, teatru și…

Tribunalul București a respins cererea DIICOT. Călin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen au fost plasați sub…

Noul sistem de tarifare rutieră ar urma să intre în vigoare de la 1 octombrie. Radu Miruță: un…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează