Confidenţialitate


Reacția angajaților din IT la propunerea Ministerului de Finanțe


Reacția angajaților din IT la propunerea Ministerului de Finanțe

Programatorii vor beneficia de un mecanism de compensare a pierderilor în urma transferului contribuțiilor . O parte din contribuția de asigurări de stat CASS datorată de IT-iști va fi suportată de stat cu o condiție: venitul salarial brut să fie majorat de angajator cu 20%.

Măsura va fi valabilă timp de un an de zile. Ordonanța de Urgență a fost publicată pe site-ul ministerului de Finanțe.

Reprezentanții patronatelor din IT susțin că, la o primă vedere, pare o alternativă bună.

Rămâne de discutat, însă, ce se întâmplă în cazurile în care patronii nu și-au asumat majorarea salariului din luna ianuarie pentru a acoperi transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.

Director executiv al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii IT (ANIS), Valerica Dragomir.

”Pentru moment – pare o veste bună pentru noi. Era de așteptat condiționarea legată de mărirea salariului brut. Toată ideea din spate și tot ce am comunicat noi până acum a fost ca impactul asupra companiilor și persoanelor să nu existe”, a declarat pentru Europa Fm, Directorul executiv al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii IT (ANIS), Valerica Dragomir.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Orlando Teodorovici a vorbit la Digi24 despre pașii pe care vor trebui să-i urmeze angajații și angajatorii în acest caz.

”Angajatorul rețin la sursă, să spunem parțial. A doua chestiune – angajatorul declară ca obligație de plată în acel formular 112, doar suma reținută efectiv de la angajat. Diferența de CASS datorat de angajat este calculată de angajator și evidențiată distinct în acel formular 112, ca sumă dedusă. Diferența este suportată de bugetul de stat, fiind transferat în mod automat la Fondul Național Unic de Asigurări Social de Sănătate”, a declarat Ministrul Finanțelor, Orlando Teodorovici.

În această lege se mai încadrează pe lângă IT-iști persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, cei care lucrează în cercetare-inovare și cei care desfășoară munci sezoniere


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează