Confidenţialitate


Reacția Academiei de Poliție, după imaginile cu elevii care stau în condiții mizere: „Sunt tendențioase și nu reflectă fidel realitatea” | AUDIO


Reacția Academiei de Poliție, după imaginile cu elevii care stau în condiții mizere: „Sunt tendențioase și nu reflectă fidel realitatea” | AUDIO

După ce Sindicatul Europol a reclamat condiţiile de cazare ale studenţilor de la Academia de Poliţie, care stau câte 16 într-o cameră și nu au apă caldă, a venit și reacția Academiei. Într-un răspuns oficial, instituția admite că sunt în derulare o serie de lucrări pentru renovarea pavilioanelor de cazare pentru studenți.

Conducerea instituției suține că au fost luate și măsuri pentru a evita pe cât posibil situațiile în care studenții să fie cazați în condiții improprii.

„Majoritatea imaginilor și videoclipurilor prezentate în mass-media și în mediul online sunt tendențioase și nu reflectă fidel realitatea. Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” trece, în prezent, printr-un proces complex de reformă, iar una dintre principalele componente la nivelul căreia este realizată aceasta vizează infrastructura instituției”, a transmis instituția printr-un comunicat de presă.

Despre imaginile publicate de Sindicatul Europol pe Facebook, Academia spune așadar că în mare parte sunt tendețioase și nu reflectă fidel realitatea. Unitatea unde sunt pregătiți viitorii polițiști mai transmite că a luat măsuri pentru ca elevii să fie cazați în condiții decente:

„De asemenea, conducerea Academiei a dispus și măsuri cu efect imediat pentru a evita pe cât posibil situații în care studenții să fie cazați în condiții care nu sunt conforme cu standardele.”

Din cauza lucrărilor, unii studenți au ajuns să stea câte 16 în camera, susține Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol:

„Am avut parte și de aceste lacune în ceea ce privește gestionarea Academiei de Poliție pentru că s-au perindat diverși rectori și împuterniciți, desemnați, cărora nu prea le-a păsat despre ceea ce trăiesc acolo studenții Academiei de Poliție 3 sau 4 ani de studii și am ajuns la situația în care acum sunt puși să implementeze mai multe proiecte pe fonduri europene. Renovează anumite spații însă sacrificând efectiv elevii care i-au mutat din mai multe dormitoare într-unul singur.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Facebook / Sindicatul Europol

Citește și: La 7 ani de la moartea polițistului Gigină, procesul bate pasul pe loc. Gabriel Oprea nu s-a prezentat la cel mai recent termen de judecată


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează