Confidenţialitate


Rațiunea Zilei, de Cătălin Striblea: Între revenirea epidemiei și campania electorală, guvernul a ales să nu facă nimic 


Rațiunea Zilei, de Cătălin Striblea: Între revenirea epidemiei și campania electorală, guvernul a ales să nu facă nimic 

O serie de întâlniri la nivel guvernamental s-au terminat cu o amânare de două zile pentru luarea unei decizii în privința măsurilor de relaxare. Rezultatul este erodarea încrederii populației și așa sătulă de restricții.

Guvernul face câteva calcule pe care nimeni nu le știe. Deși există o precipitare în rândul oficialilor, politicienii nu vor să se întoarcă la restricții. Motive ar fi avut.

În ultimele două săptămâni numărul cazurilor de coronavirus s-a tot mărit. Am ajuns, din nou, la cifre de peste 400 de îmbolnăviri pe zi, așa cum a fost în prima fază a pandemiei.

Dar ce este mai îngrijorător este că în ultima săptămână, au fost, în medie, 17 morți pe zi. De altfel o proiecție făcută de un institut al Universității din Washington arată o prognoză sumbră pentru România. Dacă merge în același ritm, până pe 15 august numărul morților se poate dubla. Iar în septembrie nu ar mai fi loc în spitale. Singura veste bună este că pe data de 25 iunie, potrivit graphs.ro, factorul de reproducție a virusului s-a întors la 1. Adică o persoană infectează doar o altă persoană. O săptămână întreagă factorul R stătuse la 1,2, iar ca o epidemie să fie considerată sub control este necesar ca acesta să fie sub 1.

În ciuda acestui fapt, sunt zeci de dovezi că restricțiile nu sunt respectate. Imagini de la mare sau de la munte, în special, arată că în unele locuri sute de români petrec la un loc fără griji. Dublați asta cu o campanie puternică de atacare a ceea ce spune statul prin reprezentanții săi, dar și o incapacitate de a verifica regulile. Și nu uitați de campania politică a PSD și prietenilor de a chestiona nu numai metodele, ci mai ales scopul guvernului în pandemie.

Firesc, la finalul săptămânii au venit mesajele de la specialiști. Raed Arafat a spus că am putea ajunge în situația ca medicii să decidă cine trăiește și cine moare. Nelu Tătaru a declarat că unele localități sau zone ar putea avea restricții de circulație. Iar doctorul Virgil Musta, de la Timișoara, a lansat un apel emoțional pe internet în care i-a rugat pe români să respecte regulile: distanțare, mască și spălat pe mâini.

Luni, mai mulți miniștri s-au întâlnit cu grupul de experți care propune soluții pentru înfrângere epidemiei. S-a discutat despre restricții de circulație, de înăsprirea unor măsuri de control, dar s-a pus și problema opririi relaxării. Adică, lucrurile să rămână așa cum sunt acum și să se amâne și mai mult programata redeschidere a restaurantelor. Dinspre guvern au și plecat mesaje în care se spune că oamenii din industria restaurantelor nu și-au respectat înțelegerile și nici normele de siguranță. Specialiștii au cerut mai multă duritate, dar politicienii au amânat o decizie fermă. Premierul spune că miercuri îi va chema la el pe toți miniștrii și șefii responsabili cu verificare măsurilor împotriva epidemiei. Ludovic Orban a anunțat că vor fi foarte precauți în privința unor noi măsuri de relaxare. Mai pe șleau, vom rămâne ca acum.

Problema domnului Orban este însă că lumea și-a pierdut și răbdarea și încrederea. Și că nu mai înțelege raționamentele și calculele lor pentru că acestea nu sunt publice. Iar sentimentul că face echilibristică între campania electorală și interesul public a devenit pregnant. Adăugați și eroarea majoră de sâmbătă când un întreg grup strategic nu a putut să comunice cifra exactă a testelor efectuate. Mai grav de atât, însă, este că nimeni nu s-a obosit să explice ce s-a întâmplat. Cum forța nu a funcționat, empatia nu există, dar nicio direcție clară între cele două, tot ce-a făcut guvernul în mijlocul acestei întâmplări a fost să cumpere timp. Și să aștepte noile rezultate, poate se întâmplă și ceva bun.

Rubrica Rațiunea Zilei, de Cătălin Striblea, este de luni până vineri pe frecvențele Europa FM în emisiunile Deșteptarea și România în Direct.

O puteți găsi pe www.europafm.ro și sub formă de podcast, accesibil inclusiv în Aplicația Europa FM, iTunes și Spotify, dar și sub formă de episoade audio direct pe canalul de YouTube Europa FM.


Ultimele stiri
Economia României a scăzut cu 0,2% în primul trimestru. Inflația în aprilie, peste 10%. Datele INS | AUDIO

Sibiu: Au fost reluate căutările copilului de cinci ani dispărut din Sebeșu de Jos

Acordul UE–Mercosur: prima ţară exclusă de UE din lista partenerilor comerciali din cauza nerespectării standardelor sanitare

Brazilia: Preşedintele elimină taxa pe achiziţiile de pe site-uri precum Shein sau Temu, înaintea alegerilor prezidenţiale

Eurovision 2026: zece țări,calificate în finală după prima semifinală. România intră în concurs joi | AUDIO

DEȘTEPTAREA: WhatsApp introduce abonamentul „WhatsApp Plus” pe iPhone. Ce funcții noi și ce preț are serviciul

Belgia: Grevă generală împotriva reformelor guvernamentale. Zeci de mii de oameni au protestat la Bruxelles

Conducerea PSD se reuneşte pentru a analiza scenariile privind formarea unui nou guvern. Ce variante sunt pe masă…

Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…