Confidenţialitate


Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea: Salariile bugetarilor rămân intacte în criză


Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea: Salariile bugetarilor rămân intacte în criză

Astăzi vorbim despre solidaritate. Dacă prin asta înțelegeți cel mai delicat subiect al săptămânii, cel de care se feresc laolaltă toți politicienii și lideri români: vor fi afectați de această criză și cei care lucrează la stat? Și dacă da, cum?

Să o spunem mai pe șleau: astăzi trebuie să vorbim despre salariile bugetarilor. Economia României s-a blocat și la doar câteva zile după începerea crizei a scăzut cu 30 la sută. O spune chiar premierul Orban. Ne apropiem de un milion de oameni care intră în șomaj tehnic, iar efortul este enorm pentru stat, mai ales că nu va ține doar o lună de zile. Numai pentru șomajul tehnic sunt alocate 4 miliarde de lei lunar. Iar pachetul de ajutor pentru economie este de 30 de miliarde de lei. Asta în condițiile în care ai și mai puține încasări la buget.

Multă lume se întreabă astăzi dacă micșorarea salariilor va fi simțită doar de cei de la privat, iar în condițiile unei economii pe avarii, salarile la stat vor rămâne întregi. Evident, întrebarea nu se referă la cei care se află în linia întâi a apărării împotriva epidemiei, ci la diversele instituții care alcătuiesc birocrația statului.

Există deja o frustrare majoră în societate față de faptul că salariile la stat sunt în medie mai mari decât cele de la privat. Și că multe locuri de muncă sunt bine plătite, dar au o eficiență redusă. Modelul de stat promovat de PSD în anii săi de guvernare a dus la o presiune imensă pe buget și a fost departe de a livra ceea ce lumea aștepta.

Ministrul Finanțelor a spus, ca o opinie personală, că aceste costuri ale crizei trebuie suportate de toată lumea, arătând un semnal politic. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a declarat joi, la România în Direct, că guvernul discută aceste lucruri. Doar că dl Câțu și-a luat declarația înapoi la 24 de ore spunând: “Nu sunt luate în calcul tăieri de salarii și pensii”.

Rămâne, așadar, cum s-a stabilit, adică nu se face nimic. Declarația are mai curând iz electoral și nu vrea să deranjeze scorul PNL prin diverse sondaje.

Rațiunea spune însă că lucrurile nu pot continua așa. Și că guvernul doar trage de timp. Un aparat de stat ineficient, mai bine plătit decât restul țării și supradimensionat, nu poate rezista în această perioadă. Nici dacă România va împrumuta sume colosale ca să-l susțină.

Guvernul trebuie să alcătuiască un plan rapid de răspuns care să reducă cheltuielile bugetare și să îndrepte banii către zona din sănătate care are nevoie. Resursele sunt limitate, oamenii suferă, prioritatea este clară.

Nu militez pentru tăieri în bloc precum cele făcute de Traian Băsescu, dar încă avem timp să găsim un răspuns care să meargă de la taieri de sporuri, șomaj tehnic, reduceri salariale, până la desființarea unor posturi neesențiale. Culmea, în acest context avem șansa de-a ieși mai bine și mai pregătiți din criză. Totul este să avem niște politicieni curajoși. Or, deocamdată, nu e cazul și asta ne va costa pe toți.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Rubrica Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea, este de luni până vineri pe frecvențele Europa FM în emisiunile Deșteptarea și România în Direct.

O puteți găsi pe www.europafm.ro și sub formă de podcast, accesibil inclusiv în Aplicația Europa FM, iTunes și Spotify, dar și sub formă de episoade audio direct pe canalul de YouTube Europa FM.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează