Confidenţialitate


Răspunsul lui Klaus Iohannis la invitația la dezbatere


Răspunsul lui Klaus Iohannis la invitația la dezbatere

Președintele Klaus Iohannis a afirmat că nu poate exista nici o dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor timp de trei ani.

Șeful statului a precizat că „nu poate fi nici un schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat”.

Klaus Iohannis a făcut public un mesaj în acest sens pe platforma de socializare Facebook.

„Dragi români, împreună am reușit să ținem piept PSD, partidul care a asaltat toate instituțiile statului.

Și doar împreună vom reuși să cîștigăm definitiv această luptă pentru România. Votul pe care mi l-ați acordat în primul tur al alegerilor este o confirmare a încrederii pe care o aveți în mine. Dar Președintele nu poate reconstrui singur o țară, de aceea este mare nevoie de fiecare dintre voi, de implicarea voastră.

Vreau să fie foarte clar: voi dialoga direct în perioada următoare cu cetățenii, cu jurnaliștii, cu societatea civilă, voi continua să merg prin țară, să mă întîlnesc cu oamenii și voi explica tuturor care este proiectul meu.

România normală devine realitate doar prin solidaritate și unitate, cu susținerea majorității românilor”, a scris Klaus Iohannis.

“Tertipuri”

Șeful statului a adăugat că Viorica Dăncilă este prezidențiabilul unui partid care acum mimează democrația, după ce PSD a sfidat valorile democratice, făcînd „scut în fața corupților și penalilor”.

„Nu poate exista însă nici o dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile.

Nu poate fi nici un schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori.

Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani.

Nu trebuie să uităm nici o clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României, oricît ar vrea acum să fugă de responsabilitate și să încerce să ne dezbine prin tot soiul de tertipuri!”, a încheiat Iohannis.

Viorica Dăncilă l-a provocat pe președintele în exercițiu la cel puțin două dezbateri electorale în campania de dinaintea celui de-al doilea tur al prezidențialelor, însă președintele României a refuzat.

Universitatea București și Europa FM le-au adresat, de asemenea, invitații la dezbatere celor doi candidați.

Campania electorală începe pe 15 noiembrie și se încheie pe 23 noiembrie, la ora 7.00.


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează