Confidenţialitate


Răspândirea rapidă a variantei Omicron va crește spitalizările, chiar dacă este mai puțin periculoasă, avertizează OMS


Răspândirea rapidă a variantei Omicron va crește spitalizările, chiar dacă este mai puțin periculoasă, avertizează OMS

Propagarea rapidă a variantei Omicron va crește numărul spitalizărilor chiar dacă această variantă se dovedeşte mai puţin periculoasă, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Pe de altă parte, în Țările de Jos a și crescut numărul internărilor, iar varianta Omicron a devenit dominantă în regiune, au anunţat autorităţile.

O creştere rapidă a Omicron, aşa cum se constată în mai multe ţări, cum ar fi Anglia, Scoţia, Danemarca, dacă se combină cu o formă a bolii mai puţin gravă, va creste numarul spitalizărilor, în special în rândul celor nevaccinaţi.

„Este prea devreme pentru a putea spune dacă valul Omicron va fi mai grav sau mai puţin grav decât Delta”, a subliniat Organizatia Mondiala a sanatatii.

De altfel, în Țările de Jos a și crescut numărul internărilor. În urmă cu zece zile, s-au anuntat restricţii în perioada sărbătorilor de sfârşit de an pentru a reduce apariţia de noi cazuri de Omicron. Magazinele neesenţiale, restaurantele, barurile, cinematografele şi muzeele sunt închise până la 14 ianuarie.

Această decizie pare să aibă efecte pozitive, anunță Institutul naţional de sănătate publică, în timp ce spitalizările au scăzut de la 256 săptămâna trecută la 191 săptămâna aceasta.

În plus, specialiștii americani spun că testele antigen pentru depistarea COVID-19, care au avantajul de a oferi un rezultat în doar câteva minute, sunt mai puţin sensibile la varianta Omicron decât la variantele anterioare, adică au mai multe şanse să indice un rezultat negativ.

Totodată, Regatul Unit, confruntat cu o răspândire fulgerătoare a variantei Omicron, a înregistrat un nou record de la începutul pandemiei: aproape 130.000 de cazuri COVID-19 în Anglia şi Ţara Galilor.

Citește și: Medicii de familie vor primi bani în plus dacă le fac pacienților teste pentru depistarea Covid-19 | AUDIO


Ultimele stiri
„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…