Confidenţialitate


Medicii de familie vor primi bani în plus dacă le fac pacienților teste pentru depistarea Covid-19 | AUDIO


Teste COVID-19.

Medicii de familie primesc bani în plus dacă le fac pacienților teste rapide antigen pentru depistarea Covid-19. Guvernul a aprobat ca aceștia să primească în plus 50 de lei pentru fiecare test efectuat.  

Pot fi testați pacienții suspecți de infectare înscriși pe lista medicului de familie, dar și cei care nu au un astfel de medic sau sunt înscriși pe lista altuia, la un interval de cel puţin 48 de ore, între două testări succesive.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Carbunaru:

 „A fost adoptată ordonanța de urgență care permite medicilor de familie aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate să efectueze teste rapide antigen din proba nazo-faringiană pentru a depista infecția cu SARS-CoV-2. Medicii de familie vor putea să achiziționeze testele rapide antigen dintre cele care sunt aprobate de Comisia Europeană afișată pe site-ul Ministerului Sănătății. Pentru fiecare activitate de testare efectuată, medicii de familie vor primi 50 de lei pe persoană, ceea ce include contravaloarea testului, manopera, materialele și echipamentele de protecție necesare testării.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Medicii de familie au obligaţia raportării rezultatelor în aplicaţia Corona Forms nu mai târziu de sfârșitul zilei în care s-a făcut testarea.

Citește și: Programul „Masa caldă” în școli continuă și anul viitor, a decis Guvernul | AUDIO


Ultimele stiri
Accident feroviar în Galați: Patru persoane au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează