Confidenţialitate


Raportul Curții de Conturi dezvăluie jaful din banii publici


Bunuri din patrimoniul public al statului de peste 36 miliarde de lei (aprox. 8 miliarde euro) nu se regăsesc în inventarul centralizat de Curtea de Conturi, la sfârșitul anului trecut.

Mai mult, unii ordonatori de credite deţin clădiri şi terenuri evaluate la „0 ” și ”1 leu”.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a folosit ineficient fondurile alocate, a subevaluat terenuri şi clădiri aflate în patrimoniu –rezultând o diminuare a valorii bunurilor publice și private ale statului cu peste 124 de milioane de lei.

La Secretariatul General al Guvernului s-au făcut plăți ilegale în valoare de 32 milioane de lei, așa încât Curtea de Conturi recomandă atât modificări legislative pentru evitarea unor situaţii similare în viitor, cât şi recuperarea prejudiciului de la persoanele responsabile. Nu s-au luat măsuri nici pentru recuperarea pagubei de la cei vinovați, după ce fostul secretar general al Guvernului ,Daniela Andreescu, a primit despăgubiri de 600.000 de lei din bani publici pentru că ar fi fost revocată ilegal.

Un buget supradimensionat cu peste 32 de milioane de lei a fost găsit la Ministerul Muncii, iar Agenția de Plăți și Inspecție Socială a făcut plăţi necuvenite de peste 8 milioane de lei ca indemnizaţii pentru creşterea copilului, se arată în raportul Curţii de Conturi.

La Ministerul Afacerilor Interne, call center-ul în valoare de peste 19 milioane de lei care trebuia să fie gata în decembrie 2011 nu funcţionează nici acum. Potrivit raportului Curții de Conturi, mai trebuie plătite 7 milioane 300 de mii de lei din contract dar, între timp, echipamentele și programele au nevoie de actualizare.

Valoarea abaterilor constate la nivelul Ministerului Educației depăşeşte 29 de milioane de lei. Au fost plătite lucrări neefectuate și cantităţi mai mari de materiale, ba s-au mai și calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere. Astfel de situații se găsesc la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport sau la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti. Curtea de Conturi a mai constatat decontări fără prezentarea tuturor documentelor justificative : aproape 9 milioane de lei către Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară, peste 14 milioane de lei către Reţeaua Naţională de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare , dar și aproape 5 milioane de lei către Universitatea Politehnică Bucureşti.

Nereguli și în ceea ce privește plățile făcute de Patriarhie cu manifestările din cadrul “Anului Brâncoveanu”….din cei 300.000 de lei dați de Secretariatul de Stat pentru Culte. Și banii pentru salariile personalului din conducerea cultelor și a unităților de cult au fost folosiți fără respectarea legislaţiei, la Administrația Patriarhală, Episcopia Caransebeșului sau Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba-Iulia. Curtea de Conturi afirmă că preoți diaconi la Administrația Patriarhală au fost remunerați și pentru funcțiile de redactor sau tehnoredactor. Până la data auditului-27 februarie 2015 – aceste abateri însemnau 3 milioane de lei. Iar valoarea totală a plăților nelegale făcute de Secretariatul de Stat pentru Culte se ridică la aproape 2 milioane 900 de mii de lei.

Nereguli au fost și la Ministerul Finanţelor, cu plata titlurilor ANRP, date inexacte privind ANAF şi cheltuieli cu studii de fezabilitate pentru investiţii neconcretizate.

 


Ultimele stiri
Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Radu Miruță acuză presiuni pentru semnarea contractelor din programul SAFE, prin creșterea artificială a prețurilor: „nu va funcționa”…

Femeie rănită grav în Azuga, după ce a fost lovită de un stâlp prăbușit peste trotuar. Poliția a…

Summitul B9. Corespondență specială a Europa FM. Liderii europeni, discuții informale pe holurile Palatului Cotroceni. Care sunt mizele…

800 de angajați ai STB, disponibilizați. Ciprian Ciucu: „Nu vizează șoferii, vatmanii și muncitorii”. Ce spune despre scumpirea…

Volodimir Zelenski, la Summitul B9: „Trebuie să ne asigurăm că niciodată Rusia nu va mai putea să destabilizeze…

Copilul de cinci ani din Sibiu, dat dispărut luni, a fost găsit în viață | VIDEO

România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO