Confidenţialitate


Raportul Chilcot: Invazia militară britanică în Irak, o decizie pripită


Raportul Chilcot: Invazia militară britanică în Irak, o decizie pripită

La finalul a 7 ani de anchetă asupra justificării invaziei trupelor britanice în Irak, comisia condusă de John Chilcot a stabilit că decizia guvernului condus de laburistul Tony Blair a fost una pripită.

Raportul reproşează faptul că nu s-a acordat prioritate alternativelor paşnice de dezarmare a regimului condus dictatorial de Saddam Hussein.

Evaluările privind ameninţarea reprezentată în 2003 de armele irakiene de distrugere în masă au fost prezentate, la acea vreme, cu o “siguranţă nejustificată”, deşi aveau să se dovedească false.

În plus, consecinţele invaziei au fost “subestimate”, iar acţiunile ulterioare ale Marii Britanii au fost “complet inadecvate”.

Raportul a dezvăluit că Tony Blair i-a promis lui George W. Bush, preşedinte al SUA la acea vreme şi principal artizan al operaţiunii militare de înlăturarea a lui Saddam Hussein, că Marea Britanie se va alătura coaliţiei indiferent de consecinţe.

În cei 8 ani de război irakian au murit 179 de militari britanici. Conflictul armat a ucis sute de mii de irakieni.

Comisia Chilcot nu a fost solicitată să se pronunțe cu privire la legalitatea invaziei.

Saddam Hussein a fost capturat şi executat în urma unui proces, la 30 decembrie 2006.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…

Siegfried Mureșan, prima reacție după ce Guvernul a fost respins de Parlament: „partidele care au declanșat criza politică…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează