Confidenţialitate


Raport al Curții de Conturi: Mulți comercianți își desfășoară activitatea fără autorizație, pe litoral


Raport al Curții de Conturi: Mulți comercianți își desfășoară activitatea fără autorizație, pe litoral

Comercianții de pe litoral își desfășoară activitatea, în mare măsură, fără a fi autorizați, arată un raport al Curții de Conturi, realizat vara trecută și publicat acum.

Pe lângă faptul că are implicații directe în privința sănătății consumatorilor, acest aspect afectează bugetele locale prin neîncasarea taxelor de autorizare, au atenționat auditorii.

Cel mai greu de stăpânit este comerțul ambulant.

Transmite Ghiulfer Predescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Eu am școală, am talent, te servesc ca-n occident”.

Așa te îmbie, pe plajă, un vânzător ambulant, care știe să își vândă marfa. Ultima grijă a turistului aflat în vacanță la mare este să îl întrebe dacă are autorizație. S-a interesat însă Curtea de Conturi, care a făcut acțiuni flash audit la primăriile din zona litoralului: Constanța, Mangalia, Eforie, Costinești, Limanu cu satele 2 Mai și Vama Veche și Năvodari.

Cei mai mulți comercianți neautorizați sunt la Mamaia, unde numai anul trecut s-au făcut peste 2000 de controale, spune șeful Poliției Locale Constanța, Ionuț Dumitru:

„Totalul sancțiunilor pe lipsa autorizației de funcționare dar și pe partea de comerț ambulant insumează valoarea de 293 600 de lei”.

Litoralul este împânzit de zeci de vânzători ambulanți. Mulți dintre ei au firme ce deţin tarabe cu mâncare, suveniruri și obiecte de plajă. Curtea de Conturi a constatat că mai puțin de jumătate din comercianții de pe litoral au cerut autorizație de funcționare. De exemplu la Constanța.

„Noi am purtat o corespondență cu toți cei peste 9000 de agenți economici identificați, dar vă pot spune că au venit să se autorizeze un număr foarte mic, de nivelul a câteva zeci. Bineințeles că această situație a fost comunicată și Poliției Locale”, a explicat Ligia Petrache, de la Biroul Autorizări.

Pagubele primăriilor de pe litoral, din neplata taxelor, ajung la aproape 25 milioane de lei.


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează