Confidenţialitate


Rapidiştii, eliminaţi din Cupa României


Rapidiştii, eliminaţi din Cupa României

Formaţia Rapid a fost învinsă de ACS Berceni, scor 0-1, ratând astfel calificarea în 16-imile Cupei României.

În această fază a competiţiei au reuşit accederea 3 echipe din Liga a IV-a, Unirea Brânceni, Ripensia Timişoara şi ASA Târgu Mureş II.

4 din cele 6 echipe care retrogradat în vară în Liga a II-a, Rapid, Oţelul, Gaz Metan Mediaş şi Ceahlăul au fost eliminate.

Învingătoarele din turul al cincilea vor fi puse în urne alături de cele 14 echipe care evoluează în actualul sezon al Ligii I şi vor fi împerecheate în 16 meciuri care vor alcătui tabloul fazei “16”-imilor Cupei.

Tragerea la sorţi este programată vineri, de la ora 11.00, la Casa Fotbalului.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează