Confidenţialitate


Rapid a scăpat de depunctare şi a promovat oficial în Liga Întâi


Rapid a scăpat de depunctare şi a promovat oficial în Liga Întâi

Clubul giuleștean a scăpat de depunctarea de 6 puncte, primită în urma litigiului cu fostul său jucător Rhema Obed, care a reclamat la FIFA neplata unor restanțe salariale.

Mijlocașul englez de origine nigeriană s-a înțeles însă ulterior cu șefii Rapidului iar conflictul a fost stins, astfel că forul mondial a cerut federației române de fotbal să anuleze sancțiunea primită de giuleșteni.

În urma acestei decizii, FC Rapid și-a asigurat oficial promovarea în Liga Întâi. Conducerea clubului va trebui totuși să achite o amendă de 7.500 de franci elvețieni, precum și cheltuieli de judecată în valoare de 2.000 de franci elvețieni.

 

 


Ultimele stiri
Propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului, supusă azi la vot final în Camera Deputaților  | AUDIO

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate

Criza carburanților. Confederațiile sindicale nu participă la reuniunea Consiliului Național Tripartit, programată înaintea de ședința CES. Motivele inovate…

Iranul respinge planul în 15 puncte înaintat de Statele Unite, privind încheierea războiului. Purtător de cuvânt al armatei…

Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…

Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…