Confidenţialitate


”Raftul cu milioane de cărți” la IAȘI – Festivalul de Literatură a ajuns la final


Peste 10.000 de persoane au participat la manifestările organizate în cadrul Festivalului Internațional de Literatură, în primele 4 zile – GALERIE FOTO.

De asemenea, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza are loc salonul de carte BOOKFEST, deschis în premieră la Iași.

Festivalul de literatură se va încheia în această seară la Teatrul ‘Vasile Alecsandri’, când va fi decernat premiul pentru cel mai îndrăgit roman al anului 2012.

‘Raftul cu milioane de cărți’ – rubrica permanentă a emisiunii ‘O diminieață de Milioane’ s-a mutat la Iași weekendul acesta.

Între autorii străini invitați s-a aflat Andrei Kurkov, care s-a întâlnit, sâmbătă, cu cititorii.

A fost re-lansată și cartea sa, ‘Prieten drag, tovarăș al răposatului’, pe care un ascultător Europa FM a câștigat-o sâmbătă, în emisiunea ‘O dimineață de milioane’.

Ioana Schiau, reprezentanta editurii ‘Curtea Veche’, despre evenimentul de la IAȘI – AUDIO 1.

Duminică, în cadrul BOOKFEST Iași, a fost organizată o întâlnire pentru copii, cu lecturi din cărțile de povești foarte cunoscute.

Un ascultător EuropaFM a câștigat volumul ‘Alice în țara minunilor.Alice în țara din oglindă’, o carte ce reunește două povestiri.

Ioana Schiau, reprezentanta editurii Curtea Veche, despre evenimentul de la IAȘI – AUDIO 2.


Ultimele stiri
SONDAJ: Românii nu dorm din cauza grijilor financiare. Numai patru din 10 români susțin că se simt în…

Prevenția, ignorată de români. Controalele și analizele medicale sunt realizate rar, mai ales înainte de 40 de ani…

De ce este bine să ne spovedim? Preot: Sufletul este precum o haină curată de la botez, pe…

Peter Magyar: „Am eliberat Ungaria!/ Împreună am reușit să punem capăt regimului Orbán!”

Țările nordice sunt cele mai fericite din lume pentru al nouălea an consecutiv. Pe ce loc se află…

Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în fața lui Péter Magyar: „Vom servi țara și națiunea ungară din opoziție”

Când a avut loc primul Paște creștin? Preot: Odată cu trecerea din moarte la viață a Mântuitorului Hristos…

Mesajul Arhiepiscopul Clujului, Înaltpreasfințitul părinte Andrei, de Paște: „Oamenii ar trebui să fie mai predispuși în a se…

Părintele Grigore Alexandru Meșteroaie, despre importanța Învierii pentru creștini: Este turnesolul credinței noastre | AUDIO

Ce simbolizează „A doua Înviere” și „Săptămâna Luminată”: explicațiile Arhiepiscopului Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei | AUDIO