Confidenţialitate


Arafat, despre petrecerea sărbătorilor: Lumea să rămână în rândul familiei


Arafat, despre petrecerea sărbătorilor: Lumea să rămână în rândul familiei

Un număr maxim de persoane care să participe la petrecerile de Crăciun și de Revelion în casele românilor nu poate fi stabilit de autorități, după cum a declarat, într-un interviu pentru PRO TV, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dar acesta recomandă ca să vină doar cei apropiați, din rândul familiei.

”Nu este vorba de număr maxim, aici nu s-a pus număr maxim. Mai ales în casa omului nu poți să pui numărul maxim care este. Ce este recomandabil este ca lumea să rămână în rândul familiei, [cu persoane – n. red] imediat apropiate.

Adică cei cu care oricum te întâlnești în fiecare zi, fără să porți mască, fără să te distanțezi. Adică cei apropiați, cu care stai cu ei. Asta e recomandarea, dacă vrem să evităm orice problemă.

În rest, dacă vrei să vină și alți prieteni la tine trebuie să măcar să respecți regulile, în sensul în care să fie distanțare, să fie lumea distanțată, care e greu în casă, știm foarte bine”, a spus Raed Arafat, într-un interviu pentru Știrile Pro TV.

”Sunt recomandări pe care le dăm. Să nu vedem titluri care o să apară în unele ziare, că Arafat a interzis sau Comitetul a interzis populației să invite oameni acasă. Noi n-am interzis, noi recomandăm ca oamenii să limiteze contactul în această perioadă și să păstreze sărbătorile în rândul familiei.

Bineînțeles, aici, cine dorește să riște, există o limită care poate să meargă către ea. Pot să meargă, pot să participe la diferite acțiuni, dar vor fi reguli care vor fi foarte stricte pe aceste acțiuni.”, a subliniat Raed Arafat la Pro TV.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat duminică, 13 decembrie, alte 4.435 de infecții cu coronavirus (din 14.859 de teste) și 121 de decese din cauza COVID-19.

În urma bilanțului transmis de autorități, numărul total al infectărilor cu SARS-CoV-2 a urcat la 556.335 de cazuri, dintre care 13.385 au decedat și 457.360 s-au vindecat.

La secțiile de Terapie Intensivă sunt internați, în prezent, 1.289 de pacienți.

Cel mai mare număr de cazuri noi în decurs de 24 de ore de până acum a fost înregistrat miercuri, 18 noiembrie, când au fost confirmate 10.269 de cazuri.

Marți, 8 decembrie, a fost atins și un nou record în ceea ce privește numărul de decese înregistrat în decurs de 24 de ore, respectiv 213.


Ultimele stiri
Dominic Fritz, reconfirmat președinte al USR. Seidler, legat de legea ANI: Ne așteptăm ca președintele Dan să folosească…

Județul Neamț, al cincilea la nivel național în ce privește cazurile de violență în familie. Polițiștii au intervenit…

Alexandru Nazare: Guvernul nu poate majora salariile și pensiile cât timp datoria publică depășește 60% din PIB |…

Prețurile globale ale alimentelor ar putea crește cu 11,8% în 2026. Estimările Oxford Economics | AUDIO

Sindicatul Liber amenință cu oprirea metroului dacă Ministerul Transporturilor nu achită la timp compensația prevăzută în contractul de…

Noua lege a salarizării, încă în dezbatere, nemulțumește CSM. Șeful Înaltei Curți ar putea avea un salariu mai…

Nicușor Dan îi cheamă, joi, la Cotroceni, pe liderii partidelor pentru discuții despre stadiul implementării proiectelor PNRR. Vor…

George Enescu, omagiat la 145 de ani de la naștere

Ministerul Energiei dezminte informația dată de fostul ministru Bogdan Ivan: Marii consumatori nu au primit notificări de deconectare.…

Iranul ar lua în calcul atacarea unor ținte militare americane din Europa, în cazul escaladării conflictului | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează